alephnews Vezi versiunea web

Musk reacționează la rezultatele votului exprimat de maghiari: „Organizația Soros a preluat Ungaria”

Diana Zlătescu · 13 apr. 2026, 10:09

Musk reacționează la rezultatele votului exprimat de maghiari: „Organizația Soros a preluat Ungaria”

Reacțiile online după alegerile din Ungaria au fost marcate de un schimb dur de mesaje între Elon Musk și Alex Soros, pe fondul acuzațiilor legate de influențe externe în campania electorală.

Musk a comentat pe platforma X o postare a lui Alex Soros, afirmând: „Organizația Soros a preluat Ungaria”, după ce acesta din urmă a celebrat victoria opoziției și a scris: „Poporul ungar și-a luat înapoi țara! Aceasta este o respingere clară a corupției înrădăcinate și a interferențelor străine”.

Schimbul de replici a alimentat dezbaterea despre presupuse ingerințe externe în alegerile din Ungaria, într-un context deja tensionat. Presa maghiară apropiată de guvern a reluat acuzații privind influențe „globaliste”, în timp ce alte surse au indicat posibile interferențe rusești în spațiul politic ungar.

În același timp, Viktor Orbán și susținătorii săi au fost vizați de critici și controverse privind relațiile cu diferite rețele de influență, în timp ce tema interferențelor străine a devenit centrală în dezbaterea post-electorală.