alephnews Vezi versiunea web

Nancy Pelosi, fosta președintă a Camerei Reprezentanților, este în spital. Ce accident a suferit

Spiridon Octavian · 13 dec. 2024, 19:07

Nancy Pelosi, fosta președintă a Camerei Reprezentanților, este în spital. Ce accident a suferit

Fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a fost internată în spital după ce a suferit o accidentare în timpul unei vizite oficiale în Luxemburg, conform Daily Mail. Vizita a fost destinată să marcheze aniversarea de 80 de ani de la Bătălia din Ardeni. Aceasta a fost o luptă dusă de către forțele armate americane împotriva Germaniei Naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Care sunt detaliile incidentului

Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost rănită în timpul unei vizite oficiale și primește în prezent îngrijiri medicale la cel mai înalt nivel.

Purătorul ei de cuvânt a confirmat că va anula restul angajamentelor din timpul acestei călătorii. De asemenea, a transmis sentimentele de recunoștință ale lui Pelosi față de veteranii de război, dar și față de poporul din Luxemburg pentru contribuțiile acestora din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ce impact are evenimentul asupra activității delegației americane

Din cauza accidentării, Pelosi nu va participa la restul activităților pe care le avea programate alături de delegația americană. În ciuda acestui obstacol, ea rămâne implicată în activitatea sa chiar și spitalizată și a declarat că așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă acasă curând.

Nancy Pelosi ocupă poziția de reprezentant din partea statului California și dorește să fie realeasă și în 2026. Aceasta rămâne una dintre cele mai influente figuri din Partidul Democrat din Statele Unite.