• Echipajele de astronauți vor putea să producă hrană pentru a spori ceea ce pot transporta cu ei în misiunile de lungă durată în viitor.
  • Membrii echipajelor și cercetătorii au avut nenumărate oportunități de a examina problemele legate de cultivarea plantelor în spațiu.
  • Advanced Plant Experiment-08 (APEX-08) va cultiva Arabidopsis thaliana.

În viitorul apropiat, cosmonauții vor putea produce hrană pentru a-și spori cantitatea de alimente pe care o pot lua cu ei în cazul călătoriilor de lungă durată, a menționat chiar NASA pe site-ul oficial.

De-a lungul celor peste 20 de ani de activitate continuă în spațiu la bordul Stației Spațiale Internaționale, membrii echipajelor și cercetătorii au avut nenumărate oportunități de a examina problemele legate de cultivarea plantelor în condițiile dure ale microgravitației.

Un astfel de experiment – din cea de-a 23-a misiune a NASA SpaceX Commercial Resupply Services spre stația spațială – va contribui la depistarea impactului pe care îl au reacțiile plantelor la stresul din mediul de microgravitație. Advanced Plant Experiment-08 (APEX-08) va cultiva Arabidopsis thaliana, o specie de plante pe care oamenii de știință o utilizează în mod frecvent pentru cercetare. Acest studiu include efectuarea de alterări genetice care să genereze un răspuns în rezerva de poliamine, un grup de compuși organici care modulează reacțiile plantelor la stresul de mediu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Acest experiment va testa o serie de genotipuri de plante Arabidopsis pentru a determina dacă au abilități modificate de a răspunde la mediul de microgravitație”, a explicat Dr. Patrick Masson, principalul cercetător de la Universitatea din Wisconsin-Madison. „Am modificat o cale metabolică a poliaminei implicată anterior în răspunsurile plantelor la stres și vom căuta variații în creștere și modificări ale profilurilor de expresie genetică între genotipuri.”

Stocurile de poliamine din plante, în particular un grup esențial numit putrezine, ar putea fi modificate în spațiu și la sol în scopul reducerii reacțiilor de stres. Alături de Dr. Shih-Heng Su, co-investigator, Masson a ales șase genotipuri diferite de plante Arabidopsis în vederea studiului.

„Liniile utilizate în experimentul APEX-08 au fost modificate pentru a afecta capacitatea plantelor de a sintetiza sau de a degrada putrezina”, a declarat Su, cercetător asociat la Universitatea Wisconsin-Madison. „Prin reglarea nivelului de expresie a anumitor gene, putem modifica putrescina din plante, ceea ce poate schimba capacitatea plantelor de a răspunde diferit la stres”.

„Este important să înțelegem factorii biologici fundamentali care afectează plantele și modul în care acestea cresc în microgravitație”, a menționat managerul de proiect NASA pentru APEX-08, Lucy Orozco. „Prin identificarea unor soluții eficiente pentru o creștere durabilă a plantelor, NASA va putea sprijini explorarea umană în spațiul cosmic, de pe Lună până pe Marte și dincolo de aceasta.”