• Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat marţi, 30 noiembrie 2021, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, care se desfăşoară la Riga, în Letonia, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2021, anunţă MAE.
  • Programul primei zile a reuniunii a inclus două sesiuni de lucru, ambele în format aliat.
  • În context, a susţinut intensificarea sprijinului şi asistenţei pentru partenerii estici ai Alianţei şi a pledat pentru continuarea politicii „uşilor deschise” a NATO.

Ministrul de externe a pledat, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, pentru un Nou Concept Strategic adaptat la provocările actuale şi consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic.

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a participat marţi, 30 noiembrie 2021, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, care se desfăşoară la Riga, în Letonia, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie 2021, anunţă MAE.

Programul primei zile a reuniunii a inclus două sesiuni de lucru, ambele în format aliat

În prima sesiune, miniştrii aliaţi de externe au discutat despre evoluţiile curente din Vecinătatea Estică a Alianţei şi la Marea Neagră, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la înrăutăţirea situaţiei de securitate. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat implicaţiile acestor evoluţii asupra stabilităţii întregii regiuni euroatlantice. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din regiune, necesitatea continuării eforturilor susţinute pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic, de la Nord la Sud, într-o manieră coerentă, echilibrată şi unitară, inclusiv la Marea Neagră.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În context, a susţinut intensificarea sprijinului şi asistenţei pentru partenerii estici ai Alianţei şi a pledat pentru continuarea politicii „uşilor deschise” a NATO.

O altă temă abordată în cursul discuţiilor a fost aceea a controlului armamentelor, dezarmării şi neproliferării. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa îndeplinirii angajamentelor asumate şi a obligaţiilor aferente regimului actual de control al armamentelor, cu respectarea normelor de drept internaţional ca elemente fundamentale pentru asigurarea predictibilităţii, stabilităţii, transparenţei militare şi reducerii riscurilor. De asemenea, a menţionat că, din perspectiva României, controlul armamentelor trebuie să fie complementar posturii de descurajare şi apărare, în acelaşi timp o postură puternică şi credibilă fiind o premisă pentru un proces eficient de control al armamentelor.

România și-a manifestat solidaritatea pentru Polonia, Lituania și Letonia

Totodată, ministrul Aurescu a reiterat solidaritatea României cu Polonia, Lituania şi Letonia, care se confruntă cu o campanie hibridă dură din partea regimului Lukaşenko.

În cadrul celei de-a doua sesiuni de lucru a avut loc un schimb de opinii cu privire la noul Concept Strategic al NATO, în pregătirea Summitului de la Madrid, din vara anului 2022, când liderii aliaţi îşi propun adoptarea acestui document de orientare strategică a NATO pentru următorul deceniu.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanţa deosebită a acestui proces în consolidarea rolului şi profilului Alianţei în următorii zece ani din perspectiva dimensiunii politice a Alianţei, asigurării unei posturi militare solide şi avansării relaţiilor de parteneriat ale NATO. A arătat că în Noul Concept trebuie să se regăsească valorile şi interesele comune, forţa relaţiei transatlantice şi relevanţa esenţială a angajamentului prevăzut de art. V al Tratatului de la Washington.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în acest sens, că scopul primordial al viitorului Concept este să asigure că NATO rămâne puternică, eficientă şi unită, pentru a putea livra securitate şi stabilitate statelor membre şi cetăţenilor acestora, subliniind prioritatea care trebuie acordată apărării colective ca sarcină primară a Alianţei. Astfel, a reliefat că NATO trebuie să rămână profund dedicată misiunii sale principale de apărare colectivă a membrilor săi, aspect care trebuie abordat adecvat în viitorul Concept Strategic.

Ministrul cere schimbarea conceptului strategic din 2010

Ministrul Aurescu a evidenţiat importanţa procesului de întărire a coeziunii NATO, pentru asigurarea unui profil consolidat al Alianţei ca for de gestionare eficientă a ameninţărilor la adresa spaţiului euroatlantic, inclusiv în ceea ce priveşte instrumentele hibride, care devin tot mai prezente şi mai sofisticate. De asemenea, a subliniat necesitatea reformării capacităţii de răspuns la crize, care nu se poate reduce doar la un simplu management / gestionare a acestora, aşa cum era prevăzut în conceptul strategic din 2010.

În context, ministrul Bogdan Aurescu a făcut apel la reflectarea adecvată a situaţiei de securitate actuale în noul document strategic şi, făcând referire la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, a pledat din nou pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic.

În acelaşi timp, şeful diplomaţiei române a susţinut că Alianţa trebuie să fie capabilă să proiecteze stabilitate în vecinătatea sa, prin cooperare şi dialog. În acest sens, a subliniat importanţa dezvoltării şi extinderii reţelei de parteneriate a NATO cu state din Vecinătatea Estică, precum şi din alte regiuni care împărtăşesc valorile comune euroatlantice. Nu în ultimul rând, a subliniat necesitatea consolidării rezilienţei Alianţei şi aliaţilor, respectiv a partenerilor, cu accent pe cei din vecinătate. În final, a subliniat importanţa alocării resurselor necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Alianţei.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO va continua în cursul zilei de 1 decembrie 2021 cu o sesiune de lucru cu participarea Georgiei şi Ucrainei, care se va focaliza asupra evoluţiilor de securitate regionale. Aceasta va fi urmată de o sesiune în format aliat privind Afganistan. Ministeriala NATO de externe se va încheia cu o întâlnire a aliaţilor cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Finlanda şi Suedia, pentru un schimb de opinii privind Balcanii de Vest.