Nelu Tătaru: „Toate persoanele care au avut Covid-19 vor putea dona plasmă”

Donare-de-sânge Sursa foto: Profimedia
  • Noi condiții pentru donarea de plasmă sau sânge de la persoanele vindecate de COVID-19.
  • Până în prezent au fost înregistrați peste 490 donatori, iar centrele de transfuzie sanguină au distribuit către spitale un număr de 463 unități de plasmă.
  • De asemenea, au fost modificate cerinţele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 654/2020 privind aprobarea Metodologiei pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.

Documentul a fost elaborat în urma consultării specialiştilor din  Comisia de anestezie şi terapie intensivă, Comisia de transfuzii şi Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională ”Prof. Dr. C. T. Nicolau”.

Actul normativ conţine modificări referitoare la selecţia potenţialilor donatori de sânge total/plasmă care vor putea fi aleşi dintre persoanele ce pot dovedi istoricul de infecţie cu SARS CoV-2 şi dispariţia riscului de transmitere a bolii, fără să se mai aplice cerinţa că aceştia să fi fost internaţi în prealabil în spital.

De asemenea, au fost modificate cerinţele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 precum şi lista documentelor solicitate, având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei în vigoare. De exemplu,  a fost eliminat criteriul de eligibilitate care solicita  ca donatorul să prezinte 2 teste RT-PCT negative.

Astfel, cerinţele minime pentru admiterea ca donator vindecat de COVID-19 vor fi: 

– semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru  transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;

-prezentarea documentelor care să ateste istoricul de infectie cu SARS-CoV-2, respectiv încetarea riscului de transmitere a bolii.

-încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei naţionale;

-intervalul între 2 donări de plasmă succesive este de cel puţin 14 zile.

Modificările  urmăresc creşterea numărului persoanelor vindecate COVID-19 care pot să doneze sânge/plasmă, precum şi a numărului pacienţilor critici din ATI care pot să primească plasmă.

Mai mult, Ministerul Sănătăţii va contribui cu date în platfomă de raportare a datelor privind recoltarea de sânge total/plasmă de la donatori vindecaţi de COVID-19 pusă la dispoziţia statelor membre de către Comisia Europenă- EU CCP Database, conform MS.

Informaţiile vor fi utilizate pentru consolidarea dovezilor la nivel UE privind siguranţa şi eficacitatea acestei terapii.

Ordinul MS stabileşte  responsabilităţile privind transmiterea informaţiilor în baza de date a UE.

Recoltarea se va realiza cu respectarea standardelor actuale din legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine pentru colectarea, testarea, prelucrarea, stocarea şi distribuirea sângelui şi a componentelor sanguine, respectând totodată principiului donării voluntare neremunerate şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distributia si utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.

Plasma se va administra doar pacienţilor critici infectati, cu vârsta de cel putin 18 ani, care sunt de acord cu administrarea de plasma convalescenta COVID-19 prin semnarea consimţământului informat şi care îndeplinesc o serie de criterii specifice.

Conform datelor INHT, până în prezent au fost înregistraţi peste  490 donatori, iar centrele de transfuzie sanguină au  distribuit către spitale un număr de 463 unităţi de plasmă de la donatori vindecaţi de Covid 19.