New York comemorează atentatele din 11 septembrie 2001. Rudele celor aproximativ 3.000 de victime vor participa la o ceremonie specială
- Trump nu are în plan să participe la ceremonii, dar va fi prezent seara la New York, la un meci de baseball la Yankee Stadium.
- Vicepreşedintele JD Vance se va deplasa la Ground Zero.
- La apusul soarelui, două fascicule de lumină se vor ridica spre cer pentru a simboliza turnurile gemene.
New York comemorează joi atentatele din 11 septembrie 2001, un eveniment marcat anul acesta de campania care aduce în cursă mai mulţi democraţi pentru funcţia de primar.
La Ground Zero, unde se aflau turnurile gemene ale World Trade Center, rudele celor aproximativ 3.000 de victime ale tragediei vor participa la lunga ceremonie de citire a numelor tuturor celor decedaţi, aşa cum se întâmplă la fiecare comemorare.
La apusul soarelui, două fascicule de lumină se vor ridica spre cer pentru a simboliza turnurile gemene, iluminând sudul Manhattanului până în zori. Concerte gratuite vor avea loc în diverse spaţii publice din New York, dar și comemorări în cazărmi de pompieri – 39 dintre ei şi-au pierdut viaţa din cauza bolilor legate de tragedie.
Donald Trump nu are în plan să participe la ceremonii, dar va fi prezent seara la New York, la un meci de baseball la Yankee Stadium. Vicepreşedintele JD Vance se va deplasa la Ground Zero.
Nu se ştie însă dacă alți candidaţi la primăria New York-ului se vor afla la locului atentatelor. La 11 septembrie 2001, Statele Unite au fost ţinta a patru atentate sinucigaşe coordonate, comise de 19 membri ai grupării islamiste Al-Qaida, condusă de Osama bin Laden.