- În ultimele 24 de ore, niciun deces cauzat de noul Coronavirus nu a fost înregistrat în Irlanda
- Totuși, au fost confirmate 59 de cazuri de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2
- Până în prezent, Irlanda a avut 1.606 decese de COVID-19 și 24.698 de cazuri confirmate
Irlanda a relaxat măsurile de siguranță începând cu data de 18 mai. Odată cu această ușoară relaxare, unele firme de construcții au fost deschise, în timp ce diverse business-uri și-au reluat cursul – cele din sectorul grădinărit, dar și hardware.
Tony Holohan, șeful personalului medical din Irlanda, a declarat că țara sa a suprimat Coronavirusul, iar pentru acest lucru a fost nevoie de măsuri extreme. Tot el mai spune și că va fi nevoie de o săptămână pentru a vedea efectele relaxărilor din Faza 1.
Ministrul Afacerilor Externe al Irlandei, Simon Coveney, scrie pe pagina sa de Twitter că pentru prima oară în 65 de zile nu s-a mai raportat niciun caz de deces în Irlanda, provocat de COVID-19.
„Foarte multă muncă, sacrificiu și efort public au fost depuse pentru a putea face asta să se întâmple. Și încă mai sunt multe de făcut. Însă acesta este un moment foarte important. Vă mulțumesc tuturor” a mai scris Simon Coveney în mesajul său de pe Twitter.
Guvernul irlandez va decide pe 5 iunie dacă poate implementa Faza 2 a relaxărilor, însă s-au pregătit din timp și pentru un posibil val doi de Coronavirus ce ar putea apărea la toamnă sau la începutul iernii.
- Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
- Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
- Pârtiile de schi din întreaga lume sunt tot mai căutate de pasionații sporturilor de iarnă. Care sunt cele mai populare domenii schiabile din România
- Economia Regatului Unit nu a înregistrat nicio creștere în ultimul trimestru. PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 0,2% comparativ cu anul precedent
- Crin Antonescu este candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale