• Liderii coaliției s-au reunit vineri dimineața în ședință la Sediul Guvernului.
  • Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Kelemen Honor au anunțat că rotativa guvernamentală se va amâna, până la rezolvarea crizei din învățământ.
  • După declarații, cei trei lideri politici au plecat, refuzând să răspundă întrebărilor.

Nicolae Ciucă anunță, după întâlnirea de la Guvern de vineri dimineață, că rotativa guvernamentală se amână.

„Am preluat mandatul de prim-ministru într-o preluare similară cu cea de acum în care nu erau problemele rezolvate și am putut atunci să găsi soluții pentru ceea ce a însemnat criza sanitară, din energie, a urmat apoi conflictul din Ucraina”, a spus premierul României.

„Toate consecințele crizei economice, inflația și împreună coaliția de guvernare am reușit să depășim aceste crize succesive. Am trecut de asemenea prin toate acestea asumându-ne cu responsabilitate și identificând soluții împreună cu dumneavoastră pentru toate problemele. Guvernul pe care îl conduc și este un guvern care are o susținere politică, parlamentară consolidată, am căzut cu toții de acord că singura șansă pentru noi să depășim aceste probleme este să consolidăm o coaliție politică stabilă, ceea ce am și realizat”, a mai spus premierul.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Nicolae Ciucă, despre stabilitatea politică din România

„Putem să afirmăm că prin această stabilitate politică am putut să gestionăm și criza energetică, să asigurăm și consecințele războiului din Ucraina și efectele inflației. Consider că toate aceste măsuri ne-au asigurat și creșterea economică, România fiind țara din Europa care a avut a treia cea mai mare creștere economică”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

„Am considerat că măsurile noastre trebuie să fie îndreptate pentru a face ca cetățenii să nu resimtă toate aceste consecințe și să trecem mai ușor peste ele. Am stabilit la nivel politic la jumătatea perioadei de la înființarea coaliției, adică la un an și jumătate din noiembrie 2021 trebuie să facem în așa fel încât să continuăm să asigurăm coerența, și la jumătate să îmi depun mandatul și el să fie preluat de Marcel Ciolacu. Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiții în care situația se menținea la un anumit echilibru. Ținând cont de faptul că așa cum până acum am găsit soluții, nu am dat înapoi din fața responsabilității, după discuțiile pe care le-am avut în coaliție”, a anunțat Ciucă.

„Am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învățământ, să menținem acest dialog să găsim soluții pentru problemele cadrelor didactice. Și să facem așa fel încât împreună cu dumenealor să găsim soluții, dar nu se pot rezolva printr-o singură decizie, sunt probleme acumulate în 30 de ani. Suntem de asemenea conștienți de nevoia de a ridica nivelul de salarizare a cadrelor didactice la nivelul de recunoaștere pentru ceea ce înseamnă haina de profesor în România. Este foarte clar că ne dorim cu toții ca viitorul acestei țări să aibă predictibilitatea. Viitorul ține de educația copiilor noștri”, a menționat Ciucă.

„Toate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și cât mai complex în ceea ce privește atât dotarea tehnică a sistemului de învățământ cât și specializarea cadrelor didactice, precum și ptrin-un nivel de salarizare. Doar că în acest moment, făcând apel la rațiunea cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm întreg bugetul de stat. Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele cât se poate de onest. Sperăm să ajungem la o soluție pentru protestul pe care l-au declanșat”, a conchis premierul.

Marcel Ciolacu

„Această guvernare nu este doar despre stabilitate, ci este și despre asumare. Eu am spus încă de săptămâna trecută, înaintea discuțiilor politice trebuie să ne asumăm împreună rezolvarea problemelor majore din societate. Este o decizie pe care ne-o asumăm împreună, împreună o să continuăm, eu reprezentând Legislativul, dumneavoatră reprezentând Executivul, o să încercăm să rezolvăm asceastă problemă, dar trebuie să avem și echilibrul de a găsi argumentele cele mai prielnice, și împreună ne-am asumat că în programul de guvernare prioritatea 1 sunt profesorii și sistemul de sănătate. Avem un calendar convenit cu liderii din învățământ, un calendar foarte scurt, pe care ni l-am asumat împreună. Cred că este decizia corectă să nu intrăm în decizii politice până nu rezolvăm greva profesorilor. Urmând să găsim împreună ulterior calendarul pentru rotație”, a fost mesajul liderului PSD, Marcel Ciolacu.

Kelemen Hunor

„Ne-am asumat împreună această responsabilitate, în continuare cred că este nevoie de predictibilitate și responsabilitate. Există emoție în societate și ne-am asumat să rezolvăm. În această perioadă de când suntem la guvernare am avut «multe incendii». Cu o mână am stins incendiile, cu alta am construit. Problemele din sistemul de învățământ sunt cunoscute pentru guvern si pentru coalitie, rezolvarea e în mâna guvernului, a parlamentului, și trebuie făcut etapizat. Aseară am decis împreună să continuăm în această formulă cu Nicolae Ciucă premier și să dăm răspuns așa cum își dorește societatea și cum ne-am asumat în programul de guvernare”, a transmis Kelemen Hunor.