Nicușor Dan a prezentat Comunităţii Politice Europene de la Copenhaga documentul privind anularea alegerilor din România: „Dacă vom avea din nou alegeri, fenomenul din 2024 nu se va mai întâmpla”

- Nicușor Dan: „Dacă vom avea alegeri, un fenomen cum a fost în 2024 nu se va mai întâmpla”.
- Nicușor Dan: „România trebuie să țină pasul cu tehnologia pe drone care avansează foarte rapid”
- Nicușor Dan: „România a avut un deficit de înzestrare până de curând”.
- Nicușor Dan: „Comisia Europeană și-a propus ca până la finalul acestui an să pună în dezbatere un așa-numit „scut democratic”.
Președintele României, Nicușor Dan, face declarații după reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Copenhaga.
Despre anularea alegerilor din România:
„Am venit cu documentul și foarte mulți dintre oamenii cu care am discutat mi-au cerut o copie și au zis că o să-l citească. A existat interes.
Noutatea acestui document pe care l-am prezentat astăzi descrie un mecanism. Pe scurt e vorba despre niște site-uri – site-uri pe diferite teme, aparent benigne, de exemplu spiritualitatea – pentru care Parchetul a dovedit că publicitatea a fost făcută de niște firme din Rusia, care trimit la așa-zise site-uri de știri, apoi la clone de site-uri care se vor fi a respectabile.
Ce face concret UE? Comisia Europeană și-a propus ca până la finalul acestui an să pună în dezbatere un așa-numit „scut democratic” și probabil că, în săptămânile următoare, vom discuta mai mult despre ce înseamnă acest lucru. Dacă vom avea alegeri, un fenomen cum a fost în 2024 nu se va mai întâmpla”, spune Nicușor Dan.
Despre apărare și agresiunea Rusiei:
„Ce am învățat de la război este că tehnologia pe drone avansează foarte rapid, trebuie să ținem pasul.
Acum există o expertiză care nu este uniformă între țările europene și Nato pe drone și apărarea de drone
Ucraina în mod evident are o capacitate tehnologică în momentul acesta, România vrea să intre într-o colaborare, pentru a accede la această tehnologie.
Vedem diverse forme de agresiune din partea Rusiei. Știm că există proces de dezinformare sistematică în Moldova, România și multe țări vecine. E arhicunoscut că exista atacuri cibernetice la infrastructura electronică din multe țări europene. Vedem fenomenul acesta al dronelor care afecteaza spațiul aerian al țărilor.
Există un plan național de înzestrare, care a fost aprobat de CSAT. Vorbim despre o înzestrare până în 2040.
Pe măsură ce tehnica evoluează, acest plan se adaptează. România a avut un deficit de înzestrare până de curând.
E nevoie ca acest deficit să fie compensat pe anumite echipamente. E o chestiune între Ministerul de Finanțe, al Apărării, și comandații corpurilor de armată – ce să cumperi mai întâi în banii de 2,3% – 2,5% pe care-i alocăm anual pe apărare”, spune Nicușor Dan.