• Nicușor Dan: Încercăm să evităm carantinarea Bucureștiului
  • Primarul Capitalei spune că vor fi controale mai dese făcute de Poliția locală
  • Nicușor Dan: Noi, autorități locale, nu putem decât să ne conformăm

Evitarea carantinării Capitalei a fost principalul subiect de discuție dintre premierul Florin Cîțu și primarii din Capitală, spune Nicușor Dan, care precizează că vor fi controale mai dese făcute de Poliția locală.

„Tot ce înseamnă măsuri de închidere a școlilor, de închidere a activităților economice sunt măsuri obligatorii care urmează niște acte normative emise de autorități naționale. Noi, autorități locale, nu putem decât să ne conformăm. La această discuție am încercat să găsim acele măsuri efective, dincolo de partea legislativă, care să evite carantinarea Bucureștiului”, spune Nicușor Dan.

Primarul general afirmă că, referitor la autoritățile naționale, este vorba de o înăsprire normativă acolo unde nu se respectă legea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În ceea ce privește autoritățile locale, controlul pe măsurile care există, controlul pe fiecare dintre secțiuni. În cadrul PMB e vorba de Poliția locală și transportul în comun. Există raportări pe fiecare dintre linii STB, acolo unde șoferii știu că nepurtatul măștii este mai intens, iar acolo intervine Poliția locală”, adaugă Nicușor Dan.