- Nu există o creştere semnificativă a numărului de şobolani faţă de anii precedenţi, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
- Edilul a mai spus că este un caz izolat cel al tânărului muşcat de şobolan în Capitală.
- El a adăugat că Bucureştiul s-a confruntat şi cu o conjuctură nefericită, cu gunoaie pe stradă, luni de zile, referindu-se la situaţia din Sectorul 1.
„La dezinsecţie suntem la al cincilea tratament împotriva insectelor, în special a ţânţarilor. În ceea ce priveşte deratizarea, suntem la capătul primului tratament pe care l-am făcut în ceea ce prevede planul de acţiune votat în CGMB, adică spaţii publice, subsoluri de blocuri, subsoluri de instituţii, spitale, şcoli şi parcuri ale municipalităţii. Am avut şi o conjuctură nefericită cu gunoaie pe stradă luni de zile… Aici suntem”, a spus primarul general Nicuşor Dan.
Primarul general a spus că „pe ceea ce înseamnă rozătoare, mai mult decât ceea ce vedem noi toţi, nu există”.
„În opinia mea, nu există o creştere a număruui de rozătoare semnificativă faţă de anii precedenţi. Motivul pentru care fenomenul acesta, înainte să avem o informaţie exhaustivă a locurilor în care putem să îi găsim nu putem să-i controlăm în totalitate. Noi nu ştim în momentul de faţă care sunt toate subsolurile de bloc. Nu ştim nici măcar care sunt proprietăţile municipalităţii, darămite să ştim care sunt clădirile abandonate din Bucureşti. Deci, pur şi simplu, această informaţie nu există. Operatorii de deratizare se duc unde ştiu ei că trebuie să meargă”, a mai spus primarul Capitalei.