alephnews Vezi versiunea web

Nicușor Dan l-a dat afară pe Ludovic Orban, la doar o lună după numirea sa în funcția de consilier prezidențial: „Colaborarea s-a încheiat în termeni amiabili”. De ce s-a supărat Președintele României

Sandu Maria · 18 nov. 2025, 19:04

Nicușor Dan l-a dat afară pe Ludovic Orban, la doar o lună după numirea sa în funcția de consilier prezidențial: „Colaborarea s-a încheiat în termeni amiabili”. De ce s-a supărat Președintele României

Președintele României, Nicușor Dan, l-a eliberat astăzi pe Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial.

„Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial, Ludovic Orban, au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează success în proiectele viitoare”, potrivit anunțului oficial.

Ludovic Orban a făcut niște declarații care l-au deranjat pe Nicușor Dan. Mai precis, Orban a spus că „USR profită de imaginea Președintelui în alegerile locale” și a criticat PSD-ul – partid din Coaliție – pentru conflictul cu Premierul Ilie Bolojan. Orban a făcut niște comentarii deranjante pentru Nicușor Dan și cu privire la pensiile magistraților.

Ludovic Orban exercita funcția de Consilier Prezidențial pentru Politică Internă în cadrul Administrației Prezidențiale din octombrie 2025.