Nicușor Dan, minunea României
De când a preluat Președinția mult-susținutul, mult-lăudatul, mult-așteptatul Nicușor Dan, românii au învățat cum e cu minunile. Cei care l-au ales se minunează de alegerea lor. Cei care nu l-au ales se minunează de alegerea celor care l-au ales. Și de cel ales, bineînțeles.
„Ce a fost în capul meu?”, s-ar întreba acum votantul lui Nicușor Dan. E o întrebare mult mai pertinentă, oricum, decât „ce e în capul lui?”. La cea din urmă întrebare avem răspunsul de mult. Poate de când îi dădea târcoale lui Trump, ca o năzbâtie mică, la Summit-ul NATO de la Haga.
Sau recent, la Timișoara, când olimpicul Nicușor ne-a învățat niște noțiuni matematice de bază, să ne ajute mai târziu. S-a învârtit de mai multe ori în cerc, încercând să-și amintească protocolul pe care nu-l știa.
Puțin dezorientat în spațiu. Noroc că era dezorientat în spațiul aerian al României – unde mai intră drone uneori, dar nu-s așa periculoase. Ne-a zis-o Nicușor: „Până nu pui mâna…nu poți să știi”.
Ce s-ar fi făcut Nicușor în spațiul aerian al Washingtonului, la Casa Albă, unde erau toți liderii europeni? „Noroc” că n-a fost invitat! Iohannis ar fi zis „Ghinion”.
Dar cine suntem noi să judecăm? Noi, fraierii care nu l-am votat pe Nicușor, ne minunăm în fiecare zi. Și asteptam o minune: să vină iar alegerile…! Și să nu mai fie anulate. Că iar ajungem pe la Copenhaga, cu dosar „cu șină”.