• Nicușor Dan nu își poate prelua momentan mandatul de primar al Bucureștiului
  • Noul primar al Capitalei a obținut 42,82% din voturi la alegerile din 27 septembrie

A trecut aproape o lună de când ai votat la locale. Deși a câștigat, Nicușor Dan, noul primar al Bucureștiului, nu și-a preluat încă mandatul. Mai durează cel puțin o săptămână. Mandatul lui Nicușor Dan a fost validat pe 12 octombrie de Tribunalul București, iar noul primar ar fi trebuit să depună jurământul pe 16 octombrie. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, asta și pentru că dosarul de validare a mandatelor consilierilor a ajuns la primărie, nu la tribunal, așa cum prevede procedura.

Ulterior, validarea mandatului lui Nicușor Dan a fost contestată de 52 de persoane, iar dosarul acestor apeluri va fi dezbătut luni la Curtea de Apel. Astfel de situații întâlnim și în țară, de exemplu la Craiova, unde mandatele Olguței Vasilescu și ale consilierilor sunt momentan blocate.

Bucureștenii se confruntă cu probleme cu apa caldă și încălzirea, dar și cu criza sanitară și cea financiară, provocate de epidemia de coronavirus. Nicușor Dan a spus în dimineața asta că nu poate face nimic momentan, în condițiile în care Gabriela Firea este încă primar în funcție, iar el așteaptă să preia mandatul. Hai să vedem ce a spus Nicușor Dan cu puțin timp în urmă.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
CINE ESTE CĂLIN GEORGESCU
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei : „În ultimele 4 săptămâni, primarul Bucureștiului a fost Gabriela Firea, azi, primarul Bucureștiului este Gabriela Firea și săptămâna viitoare primarul Bucureștiului este tot Gabriela Firea. Dacă cineva are o problemă cu apa caldă, trebuie să întrebe pe primarul în funcție, pe Gabriela Firea.”