Primarul general al Capitalei a apărat ideea suspendării Planurilor urbanistice în mai multe sectoare din Bucureşti, invocând, într-o conferinţă de presă, argumente ce ţin de poluare şi de faptul că sute de hectare de spaţii verzi ar urma să devină în perioada următoare spaţii construibile.

„Urbanismul în Bucureşti a fost o golănie”, a spus primarul general. „În weekend avem sute de mii de bucureşteni care vor să fugă din oraşul asta să se ducă la mare sau la munte, pentru că este un oraş în care nu ai ce să faci cu copiii. Avem 30 de km de mal de lac care pot să devină şi pentru familii un loc în care să te duci weekend de weekend cu copilul. Se pot face bazine de înot, pistă de biciclete locuri de promenadă. Prevăd construcţii de blocuri până în malul apei. Cum e posibil într-un oraş care este deja aglomerat de trafic să ai străzi de 7 m şi să ai blocuri de 14 etaje. Cum e posibil că într un oraş care simţim cu toţîi că s-a construit prea des încă din epoca comunistă, cum e posibil că studiile de fundamentare să se spună că obiectivul acestuia sector este densificarea oraşului?”, a spus Dan

Primarul spune că este un adepta al dezvoltării. „Am vorbit de metrou de suprafaţă, extinderea reţelei de tramvai, şoseaua de centură, mari parcări în oraş, sala Polivalentă, săli de conferinţe, toate acestea înseamnă dezvoltare. Dezvoltarea înseamnă să te duci deodată cu infrastructură pe lângă ce înseamnă locuire şi mobile de birouri. Noi prin dezvoltarea asta din ultimii ani am distrus o piaţă”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 26 februarie 2021 include 5 proiecte de hotărâri care prevăd suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale ale Sectoarelor 2, 3, 4, 5 şi 6 iniţiate de Primarul General al Municipiului Bucureşti. În esenţă, proiectele propun suspendarea Planurilor Urbanistice Zonale pentru o perioadă de 24 de luni, urmând ca, în această perioadă, să fie aplicate prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare, atât situaţiilor juridice viitoare, cât şi situaţiilor juridice aflate în curs.

Asociaţia Investitorilor din Real Estate din România (AREI) arată că suspendarea PUZ-urilor poate duce la amânarea sau anularea unor investiţii de peste trei miliarde de euro.

Toți împotriva lui Nicușor Dan

S-a format o contradicție între Nicușor Dan și Alexandru Pânișoară, membru în Asociația pentru Dreptul Urbanismului, Antoanela Comșa, președinte AREI și Cristian Popescu Piedone.

Nicușor Dan, primar municipiul București: „Bucureştiul are o documentaţie de urbanism, care este Planul Urbanistic General. După suspendarea PUZ-urilor de sector, revenim la Planul Urbanistic General. Consiliul General al Municipiului Bucureşti poate să dea punctual un PUZ Pentru fiecare din investiţiile pe care le considerăm necesare. De asemenea, tot ce înseamnă autorizaţie de construire emisă înainte de această suspendare rămâne în vigoare.”

Alexandru Pânișoară, Asociatia pentru Dreptul Urbanismului: „Acolo unde cineva a luat o autorizație pentru un parter și 10 etaje, iar PUG-ul inițiat avea 5 etaje va trebui să taie vreo 5 etaje din construcție. Tot nelegală întru cât el nu mai poate suspenda aceste PUZ-uri care au intrat în circuitul civil pentrnu că suspendarea va fi asimilată cu o revocare și atât ICCJ, cât și în legea contenciosului administrative se stipulează foarte clar: acetele administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate de autoritatea emitentă.”

Dezvoltatorii imobiliari au calculat pierderi de miliarde de euro prin suspendarea PUZ-urilor. Multe din investiții vor fi amânate sau chiar anulate, fiind afectate 80% din proiectele rezidențiale.

Antoanela Comșa, președinte AREI: „Faceți un calcul simplu.În următorii 2 ani erau anunțate proiecte imobiliare de 3 milioane jumătate de euro. Doar taxa de autorizare care e de 1% pentru proiecte imobiliare normale și de 0,5% pentru rezidențiale si calculați câți bani la buget se pierd.”

Și primarii de sector se plâng că vor pierde bani. Cristian Popescu Piedone spune că la bugetul sectorului 5 circa 10 milioane de euro pe lună vin din taxe de autorizare.

Cristian Popescu Piedone, primar sectorul 5: „Nu suntem nebuni, nu vrem a bloca ceva. Vreau să-mi protejez banii care rezultă din investiții private în curs de derulare, circa 10 milioane de euro intră la buget prin taxe de autorizare. (…) Nu iau apărarea nimănui, dar vrem consultare.”

Din punct de vedere legal, există probleme

Andrei Albulescu, avocat: „Suntem în discuții cu dezvoltatori imobiliari. Vedem multă neliniște. Probleme legate de lipsa de predictibilitate. Aceste proiecte se desfășoară pe mai multe faze. Nu există o siguranță că anumite PUZ-uri pot fi aprobate. Foarte greu de acceptat pentru un investitor imobiliar să ajungă în situația în care să se întoarcă la Consiliul General pentru un PUZ. Cea mai mare problemă este suspendarea unui act administrativ.”