• Nicușor Dan: Din cele 28 de construcții expertizate, doar 3 sunt în stare satisfăcătoare.
  • Nicușor Dan: Le scoatem în achiziție, proiectare, execuție și nu vom opri circulația
  • Primarul vrea 120 milioane lei pentru pasajul Obor, Lujerului și Podul Băneasa.

Primăria Capitalei a efectuat o expertiză tehnică la 28 de poduri și pasaje din București. Podul Băneasa, Pasajul Obor și Pasajul Lujerul sunt în categoria urgență, având nevoie de intervenții în perioada următoare. Lucrările sunt estimate la 50 milioane lei pentru fiecare pasaj și 20 milioane lei pentru Podul Băneasa.

Deși nu există risc de colaps, s-au constatat fisuri ale betonului și, conform normativelor, au fost încadrate la urgențe. Restul construcțiilor vor fi supuse reabilitării, prioritizate în funcție de diverse criterii, inclusiv gravitatea defectelor și intensitatea traficului.

„Administrația Străzilor estimează un timp rezonabil. Probabil, acesta va fi nerezonabil și, evident, vor impune restricții de circulație când se vor apuca de lucrări. Normal, traficul va fi și mai mult îngreunat. Bucureștiul este un șantier și așa este în fiecare vară, cel puțin la frezarea și la asfaltarea bulevardului Magheru, de exemplu. Atât de bine se asfaltează în fiecare an, încât trebuie reasfaltat. Mai sunt și alte bulevarde din Capitală care sunt într-un anual șantier. În cazul de față, vorbim de 28 de poduri și pasaje gestionate de primăria Capitalei, dintre care 3 sunt bombă, iar 22 sunt petardă, adică așteptăm explozia, nenorocirea”, a spus Alex Vîlvoi, expert în probleme de infrastructură și fondatorul Asociației România fără gropi, la Aleph News.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Toate podurile despre care menționează expertul în infrastructură, spune el, nu au probleme de câteva zile, ci de ani, iar administrațiile locale nu au făcut nimic pentru a le îmbunătăți.

„Lasă face următorul – pe premiza asta se merge. Din nefericire, asta înseamnă pentru noi nesiguranță, nu doar pentru șoferi, ci și pentru pietoni. Vorbim de o indolență comună tuturor administrațiilor locale, indiferent de culoarea politică”, a spus Alex Vîlvoi, expert în probleme de infrastructură și fondatorul Asociației România fără gropi, la Aleph News.

Citește și