• Ciolacu: O să vorbesc cu Crin Antonescu pe 8 ianuarie, după ședința coaliției.
  • Surse PNL: candidatura lui Antonescu nu este sigură.
  • Noi date ale alegerilor vehiculate: primul tur – 25 mai, al doilea tur – 8 iunie.

O nouă zi vine cu noi incertitudini în coaliția de guvernare. Crin Antonescu așteaptă ședința coaliției de mâine să vadă dacă mai rămâne candidat la Președinția României numai că….bătălia electorală pentru Președinție nu se mai știe când va avea loc. Astăzi, ar fi trebuit să se emită Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor prezidențiale – așa cum hotărâse coaliția – pe 23 martie și 6 aprilie.

Numai că Hotărârea de Guvern n-a fost emisă pentru că Guvernul este încă….în vacanță. Și, ca atare, s-a ieșit din termene, iar prezidențialele încă nu se știe când vor avea loc. Nu se știe nici dacă va mai fi candidat comun sau vor fi candidați separați din partea PSD și PNL. Și în continuare, nu știm nici de ce au fost anulate prezidențialele.

Mai multe surse din coaliție spun că e foarte posibil ca Crin Antonescu să nu mai fie candidat la Președinție. Așadar, este posibil ca în zilele următoare să fie un anunț făcut din partea coaliției. Articolul 8, care este acordul politic al actualei coaliții de guvernare, s-a semnat pe 22 decembrie, la 35 de ani de la Revoluție, în momentul în care se constituia Guvernul Ciolacu 2, pe repede înainte, astfel încât Marcel Ciolacu să nu piardă președinția Partidului Social Democrat.

Recomandări

ALASKA ÎȘI CERE DREPTURILE
CEDO DĂ ULTIMATUM
INCENDIU ÎN L.A.
MEGHAN E DEVASTATĂ
BOLIZI PE STRĂZILE DIN RO
TRUMP ÎȘI ÎNCEARCĂ NOROCUL

În acest moment cele două partide n-au convocat niciun fel de ședință, nici n-au dată, n-au stabilit nimic pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu. Încă n-au stabilit dacă va fi un candidat comun PSD și PNL. E foarte greu să găsești un om care să atragă electoratul de bază al celor două partide, altul decât Crin Antonescu, sau să fie candidați separați, metodă pe care au folosit-o la precedentele alegeri prezidențiale anulate și s-a văzut că este pierzătoare.

Din partea PSD ar putea candida din nou Marcel Ciolacu pentru că are oameni pe lângă el care îl presează și spun că Ciolacu va intra în tur doi cu un suveranist și sigur va ajunge președinte al României. Exact filmul din primul tur de scrutin. La PNL sunt mai multe variante. Chiar dacă Bolojan spune ai văzut public îl susține pe Crin Antonescu, se pare că tabăra lui nu îl susține pe Crin Antonescu. De altfel, Crin Antonescu a plecat așa din PNL, cu multe tinichele atârnate de coadă. Foarte mulți sunt supărați pe el în PNL, pe modul cum a părăsit PNL-ul și l-at preda lui Klaus Iohannis.

Citește și