Noi măsuri de relaxare din august? Am putea avea o viață aproape normală, spune ministrul Sănătății

- Ministrul Sănătății a făcut un anunț surpriză
- Din august am putea avea o viață aproape normal
- Ne așteaptă noi măsuri de relaxare
Ministrul Sănătății spune că la sfârşitul acestei săptămâni se va face o evaluare a primei perioade de relaxare. „Ştim destul de sigur că vom redeschide terasele“, a spus Tătaru, care a precizat că dacă panta se va menţine, românii vor avea o viaţă normală în august.
Nelu Tătaru a spus, la B1TV, că din 1 iunie ar putea intra în vigoare mai multe noi măsuri de relaxare: „La sfârşitul acestei săptămâni vom avea şi evaluarea acestei prime perioade de 14 zile de relaxare şi vom putea spune şi măsurile de relaxare care vin după 1 iunie. Deocamdată, ştim destul de sigur că vom redeschide terasele. Pot fi mai multe măsuri, dar evaluarea se va face la sfârşitul acestei săptămâni“.
El a precizat că în cazul teraselor vor fi menţinute măsurile de distanţare socială: „Păstrăm aceeaşi distanţare socială. Avem acea distanţă de un metru şi jumătate care trebuie să existe şi precauţiile care vizează suprafeţele sau locurile comune, cum sunt toaletele. Urmărim modul de propagare a unei infecţii. (…) De aceea, recomandările noastre vor fi şi, ca măsuri de precauţie, acele programări şi la terase, dar şi la viitoarele deschideri ale restaurantelor. Vor fi cu programare, nu vor fi locuri de aşteptare, aglomerări“.
Dacă lucrurile decurg normal, din 15 iunie ar putea fi deschise şi plajele: „Noi vrem să mergem pe o pantă descendentă, ca pentru sfârşitul lunii iulie, august să avem o viaţă cvasinormală“.
- Guvernul lansează TechUp România, un program de finanțare de 1,05 miliarde de euro. Nazare: „Obiectivul este ca tehnologia românească să treacă de la idee la produs”
- Putin provoacă Japonia: Rusia a lansat rachete dintr-un submarin nuclear în apropierea insulelor disputate, după vizita controversată în Kurile
- Alertă sanitară în Franța: Peste 40.000 de prezervative neconforme au fost vândute online. Autoritățile îndeamnă cumpărătorii să se testeze pentru boli cu transmitere sexuală
- Turcia a emis un nou mandat internațional de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu
- Noul coșmar al NATO: Alegerile prezidențiale din Franța din 2027. Noul Președinte ar putea retrage țara din Alianță