• Negocierile pentru formarea unei coaliţii încep miercuri, după ce premierul desemnat, Nicolae Ciucă, şi-a depus mandatul, iar conducerea PNL a decis „flexibilizarea” mandatului de negociere.
  • UDMR spune că prima variantă este o coaliție cu PNL și USR, însă Kelemen Hunor recunoaște că o eventuală coaliţie cu PNL şi PSD ar fi „o majoritate confortabilă”.
  • Marcel Ciolacu spune că PNL e rupt de realitate și că partidul pe care-l conduce va merge la Cotroceni cu o propunere de premier.

UPDATE 15:10. „Explorăm dacă este posibil sau nu să refacem coaliţia, iar PNL va trebui să decidă acest lucru după întâlnirea cu PSD”, spune liderul USR, Dacian Cioloş, după întâlnirea cu liderii liberali.

UPDATE 14:55. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat că sunt şanse mari să fie refăcută coaliţia cu USR şi UDMR. A fost terapie de grup, eu am ieşit optimist, a spus Cîţu după întâlnirea cu liderul USR, Dacian Cioloş.

UPDATE 10:20. „Partidul Social Democrat nu va intra în negocieri sterile”, anunță Marcel Ciolacu. Liderul PSD spune că partidul pe care-l conduce e dispus să își asume guvernarea. „PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de premier”, spune Ciolacu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

PSD e dispus să discute și o alianță cu USR. „Orice formațiune politică când reprezintă cetățenii trebuie să vorbească cu toată lumea. Ca să lămurim, ori facem o construcție pe principii, să nu credeți că eu nu o să cer mandate ca PSD să meargă cu propunere de prim-ministru”, spune Marcel Ciolacu.

Ce variantă preferă preferă UDMR?

Viitoarea coaliţie de guvernare trebuie să dea o perspectivă mai lungă, inclusiv privind amendarea Constituţiei, declară preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El afirmă despre o eventuală coaliţie cu PNL şi PSD că ar fi „o majoritate confortabilă”.

Kelemen Hunor spune la RFI despre o eventuală coaliţie cu PNL şi PSD că ar fi „o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituţiei, atunci ce rost mai are o astfel de majoritate, unde unii sunt pe poziţia bunicii în ziua în care vine poştaşul, să stea frumos în geam”.

Ce coaliţie vrea UDMR? Kelemen Hunor spune că „sunt posibilităţi şi cu USR-ul şi cu PSD-ul, dar trebuie să vezi care e dezideratul, trebuie să dai o perspectivă mai lungă, mai mare, mai consistentă, indiferent în ce direcţie te duci, altfel nu se poate forma o majoritate stabilă, nu se poate forma o majoritate constructivă şi ne trezim peste 3, 4, 5 luni de zile cu aceleaşi probleme. Deci dacă nu deschizi o perspectivă, nu dai o substanţă, acest lucru înseamnă inclusiv problema colaborării după 2024, e greu să faci un Guvern stabil„.

Liderul UDMR precizează că prima variantă de coaliţie ar fi cu USR: „Prima variantă, sigur, ar fi cu USR-ul, din punctul nostru de vedere, aşa cum am plecat la drum acum aproape un an de zile. Acest lucru înseamnă 52%, aproape 53% din Parlament. Este o majoritate simplă, dacă adăugăm şi grupul Orban, trebuie să negociezi cu ei, înseamnă 56%”.

În opinia sa, „dacă mergi pe varianta PSD-PNL, înseamnă 59%, aproape 60%, fără gruparea Orban, deci este o majoritate clară. Dacă adaugi şi UDMR-ul şi minorităţile la o astfel de variantă, ajungi la o majoritate de peste 65% şi chiar 69% aproape cu minorităţile, aproape 70% cu minorităţile naţionale. Este o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai un deziderat şi nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituţiei, atunci ce rost mai are o astfel de majoritate, unde unii sunt pe poziţia bunicii în ziua în care vine poştaşul, să stea frumos în geam, ceea ce nu este de dorit”.


În lipsa unui sprijin pentru un guvern minoritar, PNL este nevoit să caute suport la cei pe care i-a criticat. Miercuri, echipa desemnată pentru negociere va începe discuţii pentru închegarea unei coaliţii de guvernare atât cu USR cât şi cu PSD.

Klaus Iohannis este de aşteptat să amâne chemarea partidelor la consultări pentru a oferi timp negocierilor dintre partide pentru cristalizarea unei coaliţii.

Scenariul unei alianţe PNL-USR

Florin Cîţu se va întâlni cu liderul USR, Dacian Cioloş, în cursul zilei. Refacerea alianţei PNL-USR-UDMR are două probleme majore: opoziţia unor filiale ale PNL, care au fost foarte vocale împotriva USR în ultima perioadă, dar şi aritmetica parlamentară care s-a complicat după plecare taberei Orban din PNL.

O eventuală alinţă PNL-USR-UDMR ar avea mai puţin de 234 de voturi şi ar fi nevoită să apeleze la parlamentarii neafiliaţi sau la minorităţi pentru a trece guvernul şi a adopa ulterior proiectele legislative dorite. Fosta coaliţie se bazează în prezent doar pe 225 de parlamentari.

Scenariul unei alianţe PNL-PSD

O alianţă PNL-PSD-UDMR este dorită de anumite filiale PNL, dar şi de preşedintele Iohannis care a avut un discurs extrem de critic la adresa USR.

Totuşi o parte semnificativă din PNL este împotriva unei astfel de alianţe pe de o parte din cauza impactului negativ pe care l-ar putea avea asupra imaginii partidului, dar şi din cauza cerinţelor mari pe care PSD le are – jumătate din ministere sau premierul.

O coaliţie PNL-PSD-UDMR ar avea o majoritate confortabilă de peste 300 de parlamentari în condiţiile în care majoritatea necesară este de 234.