• Peste 2.000 de oameni au ieșit în stradă, în Turcia.
  • La Paris, nu au lipsit incidentele violente.
  • Proteste au avut loc și la Viena.

Peste 2.000 de oameni au ieșit în stradă, în Turcia. Nemulțumiți de măsurile care vin odată cu valul 4 al pandemiei. Guvernul cere dovada vaccinării sau un test COVID negativ pentru toți cei care merg cu avionul, autocarul sau trenul. Regula se aplică și pentru concerte cu un număr mare de participanți sau spectacole de teatru.

Și la Paris au avut loc incidente, iar violențele nu au lipsit. Astfel, autoritățile au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene. Câțiva oameni au fost reţinuți de Poliție.

Peste 120.000 de persoane au protesat ieri în Franța împotriva certificatului digital Covid. Astăzi, în schimb, protestele au luat o întorsătură gravă. Manifestanții au devenit violenți.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Poliția a arestat 85 de persoane după izbucnirea protestelor, iar trei oameni ai legii au fost răniți în timpul manifestațiilor.

„Sper că autoritățile vor retrage certificatul de vaccinare și în același timp sper că nu vor impune obligativitatea vaccinării pentru toți cetățenii. Consider că este alegerea mea, este corpul meu”, a reacționat unul dintre manifestanți.

Și la Viena, mii de protestatari au ieşit în stradă. Încă din luna mai, austrieticii se opun măsurilor luate de guvern. Ei trebuie să prezinte un test negativ sau dovada vaccinării în hoteluri, restaurante, săli de sport, muzee și evenimente culturale.

Austria a fost printre primele țări europene care a introdus Green Pass-ul. Până în prezent, aproape 60% din populație este complet vaccinată. Țara a înregistrat aproximativ 11.000 de decese de la începutul pandemiei.