• Guvernul a aprobat noile restricții care vor fi impuse în România
  • Deciziile vin în urma propunerilor CNSU
  • Deciziile vor fi publicate în Monitorul Oficial și apoi vor deveni obligatorii

Raed Arafat a anunțat noile restricții, stabilite prin Hotărâre de Guvern, joi seara. Aleph News redă principalele decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), enunțate de șeful DSU:

  • Acolo unde incidența este peste 4 la mie urmează ca în zielele de vineri, sâmbătă și duminică, circulația să fie permisă până la 20.00, iar la operatorii economici activitatea să fie permisă până la 18.00. Revenirea se va face când incidența va ajunge la 3,5 la mia de locuitori.
  • Dacă incidența depășește 7,5 la mie, circulația va fi permisă până la ora 20.00 pe toată durata săptămânii, iar activitatea operatorilor economici va fi persmisă până la 18.00, pe tot parcursul săptămânii.
  • Pentru noaptea de sâmbătă spre duminică, 27-28 martie, măsura va fi extinsă până la 22.00 pentru persoanele care îndeplinesc excepțiile prevăzute în HG sau participă la sărbătoarea Pesah.
  • Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie se va permite circulația persoanelor în interalul 20.00-02.00 pentru participarea la sărbătoarea Paștelui catolic.
  • S-a discutat și de perioada Paștelui ortodox, 1-2 mai, și atunci vor fi stabilite ore de participare la sărbătoare, dar nu sunt stabilite în actuala Hotărâre de Guvern.
  • Operatorii care au activite de fitness se închid, acolo unde incidența este de 4 la mie, și se va relua activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie.
  • În cadrul ședinței CNSU, s-a actualizat lista galbenă. Marea Britanie a ieșit de pe această listă, deci se va putea călători către această țară.

Medic: În magazine, oamenii se pot infecta foarte ușor

Medicul Radu Ciornei a comentat, joi seara, la ȘTIU, deciziile luate de Guvern.

Este un set de măsuri pe care îl așteptam și se unifică, pentru a nu mai avea discuții legat de județele carantinate. Avem un sistem unitar care ne face foarte bine.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Vis-a-vis de ora 18.00, în magazine oamenii se pot infecta pentru că stau mult în spațiu închis unul lângă altul. În Austria, toate magazinele se închideau la ora 18.00. Putem să nu ne aglomerăm, să apelăm la livrarea la domiciliu pentru produsele de primă necesitate”, a explicat doctorul.