• Norvegia a fost clasată pe locul întâi, în ceea ce privește calitatea vieții, potrivit unui studiu al Națiunilor Unite.
  • România se află pe poziția 49.
  • În raport sunt analizate date din 189 de state.

Noul Indice de Dezvoltare Umană de la ONU plasează România pe locul 49 în lume, în ceea ce privește calitatea vieții, care se bazează pe sănătate, educație și venituri în fiecare țară.

În același clasament, ce analizează date culese pe parcursul anului 2019, România se află imediat după Argentina, Brunei Darussalam și Muntenegru.

Raportul privind indicele uman al ONU măsoară un total de 189 de țări de pe glob și a constatat că România se află printre statele cu cel mai înalt nivel al dezvoltării umane, categorie din care fac parte 66 de țări.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit Indexului de Dezvoltare Umană, România înregistrează o valoarea de 0.828, spre deosebire de maxima de 0.957 pe care o are Norvegia, pentru anul 2019.

În același raport, România surclasează țări precum: Bulgaria, Turcia, Serbia sau chiar Federația Rusă.

În cadrul studiului au fost analizate aspecte legate de învățământ, PIB-ul pe cap de locuitor și speranța de viață sau speranța de viață la naștere.

Primul astfel de raport, privind dezvoltarea umană, a fost publicat de ONU cu 30 cu ani în urmă, și a prezentat conceptul și măsurarea dezvoltării umane.