- Politicianul Pere Aragones a fost ales, vineri, în funcţia de premier al Cataloniei
- El a anunţat că intenţionează să organizeze un nou referendum privind independenţa regiunii faţă de Spania
- Pere Aragones a primit 74 de voturi pentru şi 61 împotrivă în Parlamentul regiunii Catalonia (Generalitat)
Politicianul Pere Aragones a fost ales, vineri, în funcţia de premier al Cataloniei şi a anunţat că intenţionează să organizeze un nou referendum privind independenţa regiunii faţă de Spania.
Pere Aragones a primit 74 de voturi pentru şi 61 împotrivă în Parlamentul regiunii Catalonia (Generalitat), informează cotidianul El Pais.
„Guvernul regional pe care îl conduc are obiectivul de a face posibilă independenţa Cataloniei. În prezent, trebuie să rezolvăm acest conflict politic prin dialog şi negocieri, perseverăm în negocieri care nu sunt uşoare”, a declarat Pere Aragones, conform Agenţiei France-Presse.
Noul lider al Cataloniei vrea să organizeze un nou referendum privind autodeterminarea şi să le ofere amnistii politicienilor separatişti condamnaţi după procedura de proclamare a independenţei din 2017.
Pere Aragones a reuşit să obţină funcţia de premier catalan graţie acordului dintre formaţiunea sa, Stânga Republicană din Catalonia (ERC), şi partidul Împreună pentru Catalonia (JxC), al fostului premier catalan Carles Puigdemont.
Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat în favoarea independenţei, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii Uniunii Europene au pledat pentru soluţionarea crizei constituţionale prin dialog.