• 53% dintre români ar trece cu vederea fapte de corupție ale Guvernului
  • 45% dintre români cred că nivelul de corupție a crescut în ultimul an
  • Barometrul a fost realizat pe 40.000 de persoane din țările UE

Peste jumătate dintre români ar trece cu vederea fapte de corupție ale Guvernului, arată Barometrul Global al Corupției lansat de Transparency International. Mai mult decât atât, unul din cinci români a dat mită în ultimul an pentru a avea acces la serviciile publice.

Potrivit barometrului, două treimi dintre cetățenii Uniunii Europene consideră că fenomenul corupției de la nivelul guvernamental este o problemă. În România, procentul este de 80%. 51% dintre români sunt de părere că cei mai mulți sau chiar toți membrii parlamentului sunt corupți. Pe de altă parte, 22% dintre români au dat mită la spitale, iar 33% s-au folosit de relații personale în instituțiile publice de sănătate. În plus, 45% dintre români cred că nivelul de corupție a crescut în ultimele 12 luni.

La nivel de UE, mulți cetățeni au recunoscut că s-au folosit de relațiile personale pentru a avea acces la serviciile publice: 48% în Franţa, 40% în Spania şi Belgia, 39% în Luxemburg. 73% dintre respondenți spun că nu ar accepta ca în guvernele lor să existe vreo formă de corupție. Raportul Transparency Internațional arată că Germania, Danemarca și Suedia au toleranţă aproape zero faţă de corupţie. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT