- Un politician italian propune ca bebelușii să poarte automat numele mamei la naștere, în urma unei decizii a Curții Constituționale din 2022.
- Franceschini consideră că acest pas ar corecta o nedreptate istorică legată de inegalitatea de gen.
- Propunerea a stârnit controverse în rândul coaliției guvernamentale și al opoziției.
Un politician italian a propus o lege care ar face ca, automat, bebelușii să poarte numele de familie al mamei lor la naștere, un pas care ar marca o ruptură cu o tradiție de secole și care a stârnit un intens dezbateri, scrie The Guardian.
Advertisment
Dario Franceschini, fost ministru al culturii din partea Partidului Democrat de centru-stânga, susține că această legislație ar „repara o nedreptate istorică”.
Propunerea sa vine în urma unei hotărâri din 2022 a Curții Constituționale, care a definit practica de a da automat numele de familie al tatălui unui nou-născut drept „discriminatorie și dăunătoare identității copilului”. Curtea a stabilit că un copil ar trebui să poarte numele ambilor părinți, în ordinea aleasă de aceștia, cu excepția cazului în care aceștia sunt de acord ca micuțul să poarte doar unul dintre numele lor. În caz de neînțelegere sau divergență, un judecător ar urma să decidă.
Recomandări
Pentru a implementa această decizie, era necesară o lege aprobată de parlament, dar subiectul a fost lăsat deoparte înainte de a fi readus în discuție de Franceschini. Acesta susține că, în loc să se creeze „probleme interminabile” cu numele de familie duble sau să se aleagă între numele mamei sau al tatălui, ar trebui să se adopte o lege prin care să fie folosit doar numele mamei.
„Este o chestiune simplă și, de asemenea, o compensație pentru o nedreptate de secole, care nu a avut doar o valoare simbolică, ci a fost și o sursă de inegalitate de gen culturală și socială”, a adăugat Franceschini.
Ca și în multe alte țări, copiii născuți în Italia sunt înregistrați automat cu numele de familie al tatălui, iar numele mamei este permis doar în cazul în care tatăl lipsește din viața copilului.
Franceschini a declarat că va prezenta proiectul de lege în zilele următoare, stârnind reacții de furie din partea membrilor coaliției conduse de Meloni.
„Iată marile priorități ale stângii italiene”, a scris Matteo Salvini, liderul Ligii de extremă dreapta, pe X. „Desigur, să ștergem acești tați de pe fața pământului; astfel vom rezolva toate problemele.”
Federico Mollicone, din partea partidului Frații Italiei, a spus că viziunea lui Franceschini ar reprezenta o schimbare „de la patriarhat la matriarhat”. Mollicone a fost însă deschis la posibilitatea ca copiii să poarte numele ambilor părinți.
Pierantino Zanettin, din partea Forza Italia, a spus că această măsură pare a fi „o provocare destinată, mai ales, să atragă atenția presei”, în timp ce Giulia Bongiorno, din Liga, a cerut „un punct de echilibru care să nu facă niciun părinte invizibil”.
Franceschini a fost în mare parte aplaudat de ceilalți membri ai opoziției, cu excepția lui Carlo Calenda, liderul partidului centrist Azione. „Nu avem alte priorități? Boh”, a spus el.
Citește și
- Netanyahu ameninţă că va cuceri părți din Gaza dacă Hamas nu va elibera ostaticii
- Uniunea Europeană aprobă introducerea permisului de conducere digital valabil 15 ani
- Simona Halep și-a explicat decizia de a nu mai juca pentru România în Fed Cup: „Când joci pentru țară, e diferit. Ai o presiune mai mare”