O artistă cehă a murit după ce s-a infectat intenționat cu COVID. Femeia își dorea certificatul verde

HANA HORKA

Hana Horka, o cântăreață de muzică folk din Cehia a murit după ce a luat în mod deliberat COVID pentru că își dorea certificatul verde, a declarat fiul ei pentru BBC.

Cântăreața, în vârstă de 57 de ani, nu fusese vaccinată și postase pe rețelele de socializare că se recuperează după ce a fost testată pozitiv, dar a murit două zile mai târziu.

Fiul ei, Jan Rek, a declarat că s-a infectat intenționat atunci când el și tatăl său au avut virusul, astfel încât să poată obține un permis de recuperare pentru a avea acces la anumite localuri.

Republica Cehă a raportat miercuri un număr record de cazuri.

Dl Rek și tatăl său, care sunt amândoi complet vaccinați, au luat amândoi Covid în timpul Crăciunului. Dar el a spus că mama sa a decis să nu stea departe de ei, preferând în schimb să se expună la virus.

„Ar fi trebuit să se izoleze timp de o săptămână pentru că am fost testați pozitiv. Dar ea a fost cu noi tot timpul”, a spus el.

Nu credea în teorii ale conspirației, dar prefera ideea de a se îmbolnăvi

Mama sa a fost membră a unuia dintre cele mai vechi grupuri folclorice cehe, Asonance. Ea a vrut să se molipsească pentru a obține certificatul verde și sa scape de restricții de circulație, a explicat Rek.

Cu două zile înainte de a muri, ea a scris pe rețelele de socializare că se recuperează: „Acum va fi teatru, saună, un concert”.

Duminică dimineața, în ziua în care a murit, Hana Horka a spus că se simțea mai bine și s-a îmbrăcat pentru a merge la o plimbare. Dar apoi a început să o doară spatele, așa că s-a dus să se întindă în dormitorul ei.

„În aproximativ 10 minute totul s-a terminat”, a spus fiul ei. „A murit încercând să respire”.

Deși nu a fost vaccinată, Jan Rek a subliniat că mama sa nu credea în unele dintre cele mai bizare teorii ale conspirației despre vaccinurile Covid.

„Filozofia ei era că era mai ok cu ideea de a se îmbolnăvi de Covid decât de a fi vaccinată. Nu că am fi fost microcipați sau ceva de genul acesta”, a spus el.

Nu avea rost să încercăm să discutăm cu ea despre această problemă, deoarece ar fi devenit prea emoțional, a adăugat el. În schimb, el a sperat că, spunându-și povestea, îi poate convinge și pe alții să se vaccineze.

Exit mobile version