• Americanca Fiona Scott Morton a renunțat la postul de economist-șef al Directoratului General pentru Competiţie al UE
  • Fiona Scott Morton a spus că nu și-ar fi putut îndeplini misiunea fără să aibă unanimitate la vârful Uniunii Europene
  • Cinci comisari europeni i-au scris Ursulei Von Der Leyen, ca să renunțe la numirea unui cetățean din afara UE pe un post cheie

Cariera Fionei Scott Morton ca economist-șef al Directoratului General pentru Competiție al UE s-a încheiat înainte să înceapă. Americanca, numită pe 11 iulie, a anunțat că renunță la post, după ce a fost contestată de cinci comisari europeni. Specialistă în organizații internaționale, colaboratoare a mai multor companii tech, Fiona Scott Morton a spus că nu și-ar fi putut îndeplini misiunea fără să aibă unanimitate la vârful Uniunii Europene.

Franţa ceruse Comisiei Europene să anuleze decizia numirii Fionei Scott Morton într-o funcţie de consultanţă în materie de politică economică, inclusiv asupra subvenţiilor naţionale, fuziunilor companiilor şi achiziţiilor. Fiona Scott Morton, cetăţean american, ar fi fost prima persoană care nu provine dintr-un stat membru UE numită în această poziţie. Ar fi urmat să înceapă activitatea la 1 septembrie.

Catherine Colonna, ministrul francez de Externe, exprimase „stupefacţie” privind această nominalizare, iar Jean-Noël Barrot, secretar de stat francez responsabil de Afaceri Digitale, emisese dubii asupra acţiunii, argumentând că este o decizie inadecvată, în contextul în care „Europa iniţiază cel mai ambiţios plan din lume privind reglementările în domeniul digital”. „Reglementările în domeniul digital constituie o problemă-cheie pentru Franţa şi pentru Europa”, afirmase Catherine Colonna, cerând Comisiei Europene „să reanalizeze” decizia de nominalizare, a scris Le Monde.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Preocupările Franţei au fost susţinute de liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European, care i-au trimis o scrisoare comisarului Margrethe Vestager în care au cerut „anularea deciziei nominalizării”.

Margrethe Vestager, vicepreședinte al Comisiei Europene însărcinat cu Concurența a dat marți explicații în fața unei comisii de europarlamentari. Dar argumentele ei au fost puțin convingătoare, de la faptul că a fost cel mai bun CV din cele 11 pe care le-a primit, până la cel că nu e neapărat nevoie ca postul să fie ocupat de un cetățean al UE.

Deja se priofilează numele celui care va ocupa funcția, Le Figaro spune că este economistul spaniol  Juan José Ganuza Fernández. În vârstă de 54 de ani, spaniolul a fost contracandidatul Fionei Scott Morris. Este profesor universitar la Barcelona și a scris lucrări științifice despre transparența companiilor, tranziția numerică, armonizarea dreptului privat european și reglementarea piețelor. 

Citește și

Falimentul Euroins: Termenul de înscriere al creditorilor la masa credală se prelungește până la data de 4 august 2023

Șeful MI6, apel către soldații care vor să dezerteze: „Rușii nemulțumiți spionează pentru Marea Britanie”

Cadoul lui Putin: Carlsberg la oligarhii de la Kremlin, Danone la prietenul Kadîrov