alephnews Vezi versiunea web

O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Circulația rutieră în zonă a fost oprită temporar

Lupea Briana · 14 mart. 2025, 09:00

O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Circulația rutieră în zonă a fost oprită temporar

Un incident deosebit de periculos a avut loc în urmă cu puțin timp la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate.

Șoferul unei cisterne încărcate cu GPL a vrut să traverseze zona din centrul Capitalei, tranzitând Pasajul Unirii, în ciuda tuturor reglementărilor și a indicatoarelor prezente în zona pasajului, care interzic atât circulația vehiculelor ce transportă materiale inflamabile prin interiorul tunelurilor, cât și a celor care depășesc înălțimea reglementată de 3,5 metri în interiorul pasajului.

Din fericire, șoferul, care a ignorat cu desăvârșire toate sistemele de avertizare și indicatoarele aflate în proximitatea tunelului rutier, nu a reușit să ajungă în interiorul Pasajului Unirii, cisterna pe care o conducea oprindu-se în poarta de gabarit, aflată în exterior. În urma impactului cu aceasta, toate componentele vehiculului care depășește înălțimea de 3, 5 m au fost distruse. Totodată, sistemul de afișaj și semafoarele de avertizare montate pe poarta de gabarit au fost semnificativ avariate.

Ca urmare a acestui incident, circulația rutieră în zona Pasajului Unirii a fost oprită temporar, toate instituțiile statului competente în astfel de situații aflandu-se la fața locului, pentru a lua măsurile necesare.

„Gravitatea incidentului din această seară mă determină să spun că putem vorbi despre o faptă similară unui atentat terorist la adresa siguranței publice și a infrastructurii critice din centrul Capitalei. Din acest considerent, în calitate de primar al Sectorului 4 voi face plângere penală pentru tentativă de omor. Totodată, fac un apel către organele competente ale statului să intervină și să dispună toate măsurile ce se impun într-o astfel de situație.”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 al Capitalei.