• O tânără a fost declarată moartă la locuinţa sa din Detroit.
  • Urmau să îi extragă sângele”, a spus avocatul familiei, Geoffrey Fieger, pentru WXYZ-TV.
  • Totuşi cu puţin timp înaintea procesului de îmbălsămare ea a deschis ochii, a precizat avocatul familiei.

Serviciul de pompieri din Southfield a recunoscut că a fost implicat într-o serie ciudată de evenimente, duminică, care a început când un echipaj medical a fost chemat la o casă în care o femeie de 20 de ani nu răspundea, relatează The Guardian.

Paramedicii au încercat să o resusciteze pentru 30 de minute şi au consultat un medic din camera de urgenţe. Medicul „a pronunţat pacientul decedat pe baza informaţiilor medicale furnizate” de la faţa locului, a spus secţia.

Biroul examinatorului din Oakland a declarat că trupul poate fi eliberat familiei fără autopsie, potrivit departamentului de pompieri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Dar apoi a venit descoperirea uluitoare: femeia era încă în viaţă mai mult de o oră mai târziu.

„Personalul nostru a confirmat că respiră” şi a chemat un echipaj medical de urgenţă, au spus reprezentaţii casei funerare.

„Cineva a pronunţat decesul copilului meu şi el nici măcar nu a murit ”, a declarat pentru WDIV-TV mama lui Beauchamp, Erica Lattimore.

Southfield a spus că desfăşoară o anchetă internă, dar a insistat că serviciile de pompieri şi poliţie au urmat procedurile.