O fetiță de 9 ani, încătușată și stropită cu spray lacrimogen de polițiști. Imagini revoltătoare în SUA. VIDEO

O fetiță de 9 ani, încătușată și stropită cu spray lacrimogen de polițiști. Imagini revoltătoare în SUA. VIDEO

O fetiță de 9 ani, încătușată și stropită cu spray lacrimogen de polițiști. Imagini revoltătoare în SUA. VIDEO

În SUA a izbucnit un nou val de indignare față de metodele folosite de polițiști, după ce aceștia au încătușat o fetiță de culoare și au folosit spray-ul lacrimogen. Momentul revoltător s-a petrecut în Rochester, New York, scrie CNN.

Două înregistrări video cu incidentul au fost publicate de departamentul de poliție. În imagini se vede cum agenții o rețin pe copilă, îi pun cătușele și încearcă să o bage cu forța în mașina poliției pe bancheta din spate, momente în care fetița este auzită plângând.

Apoi, polițiștii pulverizează spray cu piper, pe motiv că fata cu respectă instrucțiunile date. La un moment dat, un polițist spune: „Te porți ca un copil!“. „Sunt un copil!“, răspunde fata.

Urgență legată de „probleme familiale“. Cum se apără polițiștii

Poliția a fost chemată pentru o urgență legată de „probleme familiale“. Se pare că fetița trecea printr-o criză de sănătate mintală și ar fi amenințat că își omoară mama, iar apoi se va sinucide.

Polițiștii se apără și spun că au fost „obligați“ să recurgă la cătușe și spray lacrimogen pentru a asigura securitatea copilei.

Pe de altă parte, primarul din Rochester, Lovely Warren, condamnă folosirea forței asupra unui copil. Aceasta a promis că se va face o anchetă internă privind metodele utilizate de forțele de ordine.

Am un copil de 10 de ani. Ca mamă, un astfel de video nu este ceva ce aș vrea să văd“, a spus ea, duminică, într-o conferință de presă.

Exit mobile version