O fostă angajată de la ANAF nu poate justifica aproape 60.000 de euro

anaf

anaf

Agenția Națională de Integritate a stabilit că un funcționar public din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț nu poate justifica aproape 60.000 de euro. Este vorba despre o femeie care a ocupat poziția în cadrul ANAF în perioada 2006-2017.

Cei de la ANI au făcut cercetări și au stabilit că există diferențe mari între averea dobândită și veniturile realizate de persoana verificată.

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 230.161,34 lei (aprox. de 57.436,48 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către LĂCĂTUȘU CARMEN, funcționar public în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, în perioada 20 noiembrie 2006– 31 decembrie 2017”, au anunțat reprezentanții ANI.

Agenția Națională de Integritate a mai anunțat că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de fostul angajat al ANAF.

Exit mobile version