• India a ajuns la 4.529 de decese în 24 de ore.
  • Țara a ajuns pe locul 2 în lume, după Statele Unite la numărul total de cazuri.
  • Numărul cazurilor scade încet, dar sistemul sanitar este încă supraaglomerat.
  • Ministrul Sănătății spune că vrea să vaccineze toți adulții până la finalul anului.

Sunt zile în șir de când cazurile din India au atras atenția peste tot în lume. Ieri, țara a raportat 4.529 de decese și peste 260 de mii de cazuri noi. Este cel mai mare număr de decese raportat de un stat într-o zi, de la începutul pandemiei.

Și totuși a fost a treia zi la rând în care numărul cazurilor a fost sub 300 de mii. Varin Mehta este antrenor și în ultimul an a făcut cursuri de fitness de acasă, online. Iese din casă doar în caz de urgență. El crede că în momentul în care autoritățile au anunțat relaxarea restricțiilor, indienii au profitat mai mult decât trebuia.

Varin Mehta, indian: „La finalul lui 2020 am crezut că lucrurile se vor îndrepta pentru că autoritățile țineau situația sub control și nimeni nu se aștepta ca valul doi să ajungă în India. Au relaxat restricțiile. Cred că publicul s-a bucurat prea mult de relaxare, că oamenii nu mai purtau mască și credeau că nu e nimic grav”

Un pneumolog de la un spital din New Delhi îți spune că această perioadă ar trebui să fie o lecție dură pentru guvernul Indian, dar și pentru societate. Investiții majore în sistemul sanitar de acolo sunt extrem de necesare.

Ujiwal Parakh, epidemiolog, Spitalul Sir Ganga Ram, New Delhi: „Nu erau suficiente paturi și medicamente, dar nici oxigen pentru acești pacienți. Așa că trebuie să ne asigurăm că oricând se va mai întâmpla ceva asemănător, sistemul de sănătate este pregătit să trimită ajutor imediat acolo unde este situația este gravă. Așa că pentru asta trebuie să fim mai bine pregătiți”

Ministrul Sănătății din India a anunțat că până la finalul anului ar putea să își vaccineze toți adulții. Pentru asta, țara trebuie să cumpere peste 2 milioane de doze de ser.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ