• O mașină a luat foc în mers sâmbătă pe Autostrada A1.
  • Doi tineri au sărit din mers, după ce mașina a rămas fără frâne.
  • Flăcările au cuprins întregul autoturism.

O mașină a luat foc în mers sâmbătă pe Autostrada A1. Cei doi tineri care se aflau în autoturism, de 23 și 17 ani, au sărit, pentru că mașina a rămas fără frâne.

Potrivit ISU Timiș, pompierii au intervenit sâmbătă pentru stingerea unui incendiu la un autoturism, pe autostrada A1, la kilometrul 514, pe sensul de deplasare Orțișoara-Giarmata.

La fața locului au ajuns o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La sosirea echipajelor la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul a cuprins întregul autoturism.

Cele două persoane care se aflau în mașină le-au spus pompierilor că au sărit din autoturism, deoarece s-a produs un incendiu la compartimentul motor și au rămas fără frână.

Un tânăr de 23 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, iar o tânără de 17 ani a prezentat escoriații la mâini și picioare. Aceștia au fost transportați la spital.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar autoturismul a fost afectat în proporție de aproximativ 90%.