• Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor anunţă, joi, că B.F.P. în vârstă de 50 ani şi B.L.D. în vârstă de 47 ani sunt cercetaţi pentru tentativă la omor.
  • Concomitent, suspecta B.L.D. a lovit victima, care se afla câzută la pământ, în repetate rânduri, peste corp şi în zona capului cu mâinile şi picioarele.
  • În urma agresiunii, B.I. a suferit mai multe leziuni, cele mai grave fiind la nivelul cutiei craniene, care necesită 30 zile de îngrijiri medicale, respectiv la un picior, răni ce necesită 100 zile îngrijiri medicale.

Un bihorean a fost bătut crunt, de către două persoane, cu pumnii, picioarele şi un cleşte. Apoi a fost lăsat să zacă în depozitul unde a fost lovit.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor anunţă, joi, că B.F.P. în vârstă de 50 ani şi B.L.D. în vârstă de 47 ani sunt cercetaţi pentru tentativă la omor.

Pe 29 septembrie, B. I., de 62 ani, se afla într-un depozit pentru materiale de construcţii din localitatea Brusturi, judeţul Bihor. În contextul unui schimb de replici şi a unor acuze reciproce între B.I. şi B.F.P. pe fondul unei stări conflictuale anterioare, B.F.P şi B.L.D au lovit de mai multe ori victima cu pumnii şi picioarele.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

B.I. a fost trântit la pământ de B.F.P., după care acesta din urmă a lovit în continuare victima, de mai multe ori, peste corp şi în zona capului cu un cleşte de tăiat metal lung de 40 de centimetri.

Victima a fost abandonată într-un depozit

Concomitent, suspecta B.L.D. a lovit victima, care se afla câzută la pământ, în repetate rânduri, peste corp şi în zona capului cu mâinile şi picioarele.

În urma agresiunii, B.I. a suferit mai multe leziuni, cele mai grave fiind la nivelul cutiei craniene, care necesită 30 zile de îngrijiri medicale, respectiv la un picior, răni ce necesită 100 zile îngrijiri medicale.

Victima a rămas căzută la pământ în depozit, iar B.F.P. şi B.L.D au plecat fără să se îngrijească de starea victimei şi fără să solicite ajutor medical pentru victimă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a decis reţinerea celor doi pentru 24 de ore, iar joi procurorul de caz urmează să formuleze propunerea de arestare preventivă la Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor.

Conform „Bihoreanul”, agresorii sunt primăriţa comunei Brusturi, Livia Bârlău, şi soţul acesteia, Petre Bârlău, iar victima ar fi fostul procuror Ioan Bodogai.