O turmă de elefanți scăpați dintr-o rezervație a distrus culturi în valoare de peste un milion de dolari în China

O turmă de 15 elefanți a provocat distrugeri masive în sud-vestul Chinei, inclusiv câmpuri întregi de porumb și mai multe hambare demolate. Animalele au fugit dintr-o rezervație naturală în luna aprilie.

Din aprilie, animalele au călătorit 500 de kilometri, monitorizați îndeaproape de rezidenți și autorități, sute de oameni fiind mobilizați pentru a asigura siguranța publică.

Marți, autoritățile din Yunnan au declarat că turma se afla la 20 km de capitala provinciei Kunming, unde locuiesc milioane de oameni.

De la jumătatea lunii aprilie, elefanții au distrus aproximativ 56 de hectare de culturi, provocând pierderi estimate la 6,8 milioane de yuani (1,07 milioane de dolari), relatează CCTV.

Nu s-au înregistrat victime până acum, localnicii încercând să ghideze animalele cu alimente și blocând drumurile cu camioane.

Populația de elefanți sălbatici din Yunnan este în jur de 300, față de anii 1980 când erau 193, relatează Xinhua, care menționează și că animalele fac parte din categoria speciilor protejate.

Exit mobile version