- O ursoaică a căzut împreună cu puiul ei într-o fosă septică din Sinaia, ISU Prahova a acționat rapid.
- Ursoaica și-a ținut puiul în creștet pentru a-l proteja în timpul accidentului.
- Au fost trimise la fața locului o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit sâmbătă dimineața pentru salvarea unei ursoaice căzute împreună cu un pui într-o fosă septică din Sinaia, cota 1400, scrie ISGU.
O autospecială de stingere și un echipaj SMURD au fost trimise la fața locului pentru a investiga stiuația. Ursoaica era acoperită aproape complet de materiile din fosa septică, dar își ținea pe creștet puiul, în incercarea de a-l salva. Micul animal era agitat.
Ce au declarat reprezentanții
„A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă și-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se închieie cu succes. Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă prin intermediul unei scări metalice din dotare, în încercarea de a determina animalele să o folosească pentru a ieși.. Ceea ce au și reușit, mai întâi a fost evacuată ursoaica, ulterior și puiul”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Într-un final, ursoaica și puiul ei au fost îndepărtați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor. A fost emis și un mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenți acolo să fie informați despre misiunea aflată în desfășurare.
Citește și:
- Elon Musk are concurență. Un startup nou lucrează la o rachetă care ar putea ajunge pe Marte în doar 2 săptămâni
- Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Cum va fi vremea în București
- Aparat de zbor prăbușit între localitățile Râșnov și Tohan. Pilotul a murit în urma accidentului