• Ministra Familiei, Gabriela Firea, intenţionează să extindă la nivel naţional programele implementate la Primăria Capitalei între 2016 şi 2020.
  • Potrivit Gabrielei Firea, la începutul anului viitor va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse şi Federaţia Sanitas.
  • Proiectul va prevedea acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a românilor prin măsuri de prevenţie şi programe de sănătate acordate tuturor categoriilor de public.

Ministra Familiei, Gabriela Firea, intenţionează să extindă la nivel naţional programele implementate la Primăria Capitalei între 2016 şi 2020. Printre acestea se numără decontarea analizelor pentru viitoarele mame, sprijin pentru nou-născuţi, cuplurile infertile şi pentru cele tinere.

Extinderea la nivel naţional a programelor de succes implementate la Primăria Capitalei în perioada 2016-2020 – decontarea analizelor pentru viitoarele mame, sprijin pentru nou născuţi, cuplurile infertile, cuplurile tinere, familiile monoparentale, victimele violenţei domestice sau copiii care erau în pragul abandonului şcolar, dar şi cele care ajutau persoanele cu dizabilităţi( adulţi şi copii) sau bolnavii cronici – a fost principala temă de discuţie în cadrul întâlnirii pe care ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea a avut-o cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România”, potrivit unui comunicat de presă.

Îmi propun ca programele pe care le-am iniţiat şi implementat cu succes la Primăria Capitalei să fie dezvoltate la nivel national. În aceeaşi măsură şi proiectele dedicate susţinerii familiilor, a tinerilor, pentru promovarea egalităţii de şanse vor fi prioritare: înfiinţarea de creşe în incinta clădirilor de birouri sau în apropriere, extinderea programelor tip şcoală după şcoală, echipamente pentru şcoala online si telemuncă, credite pentru achiziţionarea de locuinţe. Angajamentul meu este faţă de toate familiile din România, dar şi faţă de persoanele aflate în situaţii de risc de orice fel, femei, copii şi tineri care nu se pot descurca singuri”, afirmă ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Gabriela Firea a declarat că va colabora cu Sanitas București

Potrivit Gabrielei Firea, la începutul anului viitor va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse şi Federaţia Sanitas care va prevedea acţiuni concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a românilor prin măsuri de prevenţie şi programe de sănătate acordate tuturor categoriilor de public.

Menirea ministerului pe care îl conduc este sprijinirea familiei şi a tineretului în toate aspectele vieţii. Sănătatea preocupă pe toată lumea, indiferent de vârstă sau de ocupaţie. De multe ori, din păcate, viaţa ne pune în situaţii limită în care ne dăm seama că sănătatea este bunul nostru cel mai de preţ.
Declinul demografic grav în care se află România trebuie stopat prin măsuri concrete, adaptate tuturor nevoilor reclamate de cei care nu îşi mai doresc să îşi întemeieze familii în România, cărora le e frică să mai aibă copii în lipsa măsurilor de susţinere sau care cred că viitorul le va fi mai bun peste graniţe”
, subliniază Gabriela Firea.

Cunoaştem programele pe care le-aţi iniţiat la Primăria Capitalei şi avem încredere că toată ţara va putea să beneficieze de aceste idei. Protocolul de colaborare pe care ne dorim sa îl semnăm cât mai repede va însemna că ceea ce am discutat astăzi nu va rămâne la stadiul de vorbe. Avem extrem de multe puncte în comun în privinţa activităţii pe care o desfăşurăm, avem date concrete care vor duce la îmbunătăţirea vieţii tuturor şi ne dorim să reuşim împreună să aducem lucruri bune în viaţa românilor”, spune preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Bărăscu.

La întâlnire au participat reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România. – preşedinte Leonard Bărăscu, prim vicepreşedinte Iulian Pope, şef departament tineret, Carla Cozma, şi Bianca Tănase din partea Sanitas Bucureşti.