Liderii coaliţiei PNL-USR-PLUS-UDMR au susţinut vineri seară o declaraţie de presă comună, anunţând că au ajuns la o decizie finală. Aceştia au anunţat că nominalizarea pentru premier este liberalul Florin Cîţu.

Liderul PNL Ludovic Orban a anunţat, într-o conferinţă de presă comună că din cele 18 ministere PNL va primi 9, USR-PLUS 6, iar UDMR 6.

Ministerele ce revin PNL sunt: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Florin Cîţu este candidatul la funcţia de prim-ministru. În ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR-PLUS. Preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat PNL. Înafară de premier am decis portofoliile care urmează să fie ocupate de cei care vor ocupa guvernul. E vorba de 2 vicepremieri. Vor fi 18 ministere. Din acestea, 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 vor fi conduse de USR-PLUS şi 3 vor fi conduse de UDMR”, a declarat Ludovic Orban.

La rândul său, liderul USR PLUS, Dan Barna, a afirmat că ziua de azi este un pas important spre o coaliţie stabilă.

Ziua de azi s-a dovedit a fi un pas important spre o coaliţie stabilă care să-şi asume guvernarea în această perioadă complicată. Portofoliile USR PLUS sunt Justiţie, Transporturi, Sănătate, Cercetare Inovare şi Digitalizare, Economie cu partea de antreprenoriat şi IMM. Acestea sunt cele 6 portofolii”, a spus Dan Barna.

Portofoliile asumate de USR PLUS sunt Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Economiei şi cel al Antreprenoriatului pentru IMM-uri.

Dacian Cioloș: „Contrar a ceea ce probabil credeau mulţi, că va fi o negociere dificilă, cu certuri, iată că după o zi intensă de discuţii şi după multă bunăvoinţă din toate cele trei părţi am reuşit azi să oferim o structură de guvern cu un premier convenit”.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea şi-a asumat să participe la formarea majorităţii parlamentare şi va conduce: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sportului şi Tineretului.

Kelemen Hunor: „Am avut discuţii în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani de zile, după 8 ani în care am avut 12 guverne. Sunt sigur că vom reuşi să avem locuri de muncă, să investim în sănătate, în educaţie şi ne-am asumat să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi exercitarea atribuţiilor din Executiv. Vom asuma trei ministere. Ministerul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.- unul important pentru a reduce decalajele de dezvoltare, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, dezvoltarea durabilă înseamnă să avem grijă de mediu de ceea ce am moştenit şi trebuie să lăsăm copiilor noştri. Ministerul Sportului şi Tineretului este unul important, pentru că fără tineret şi sport nu poate fi gândită o societate modernă”.  

Florin Cîţu a spus, la rândul său, că se va implica direct zilele următoare pentru finalizarea programului de guvernare.

Florin Cîţu: „Aş vrea să mulţumesc coaliţiei de centru-dreapta pentru încrederea pe care mi-o acordă. Sunt conştient de această responsabilitate. Mă voi implica direct, în zilele următoare, pentru a finaliza programul de guvernare. E nevoie să avem un Guvern cât mai repede învestit, în zilele următoare, pentru că sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm în domeniul sănătate, dar şi în domeniul economiei”.

Știrea inițială

PNL va avea opt ministere, USR PLUS şapte, iar UDMR trei. Finanţele, Apărarea şi Dezvoltarea rămân la PNL, Justiţia şi Economia trec la USR PLUS, iar UDMR va avea ministerele Mediului, Sportului şi cel al Agriculturii, au declarat pentru Aleph News surse apropiate negocierilor.

„PNL va avea opt ministere, USR PLUS şapte, iar UDMR trei ministere. Astfel, în principiu, liberalii vor avea ministerele de Interne, Dezvoltare, Apărare, Finanţe, Fonduri Europene, Educaţie şi Cultură”, au precizat pentru Aleph News surse apropiate negocierilor dintre liderii celor trei partide.

Potrivit surselor citate, USR PLUS va primi ministerele Justiţiei, Economiei, Muncii, Transporturilor, Sănătăţii şi Mediului de afaceri şi turism.

„UDMR primeşte ministerele Mediului, Tineretului şi Sportului şi Agricultura”, au precizat sursele citate.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a fost împărţit în două ministere, Economie şi Mediu de Afaceri şi Turism.

La ora transmiterii acestei ştiri, negocierile de la Vila Lac continuă.

PNL, USR PLUS şi UDMR au ajuns, vineri, la un acord pentru formarea majorităţii guvernamentale, fiind aceeptaţi Florin Cîţu – premier şi Ludovic Orban, preşedinte al Camerei Deputaţilor, au declarat surse politice pentru Aleph News. Potrivit surselor citate, preşedintele USR, Dan Barna, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ar urma să fie vicepremieri în Guvernul condus de liberalul Florin Cîţu.