- Generalul David Thompson că statul chinez își dezvoltă capacitățile spațiale „de două ori mai rapid” decât SUA
- Generalul Thompson a avertizat că China ar putea depăși SUA în ceea ce privește capacitățile spațiale
Generalul David Thompson, adjunctul șefului operațiunilor spațiale din cadrul Forțelor Spațiale ale SUA, a declarat că statul chinez își dezvoltă capacitățile spațiale „de două ori mai rapid” decât SUA, relatează CNN.
În cadrul unui grup de experți și lideri americani în domeniul spațial care au luat cuvântul la Forumul național de apărare Reagan, într-un panel moderat de Kristin Fisher de la CNN, generalul Thompson a avertizat că China ar putea depăși SUA în ceea ce privește capacitățile spațiale până la sfârșitul deceniului.
„Faptul că, în esență, în medie, ei construiesc, pun în funcțiune și își actualizează capacitățile spațiale de două ori mai repede decât noi înseamnă că foarte curând, dacă nu începem să ne accelerăm dezvoltarea și capacitățile de livrare, ne vor depăși”, a declarat generalul Thompson, adăugând: „2030 nu este o estimare nerezonabilă”.
Generalul Thompson a fost însoțit de reprezentantul Jim Cooper, un democrat din Tennessee care prezidează subcomitetul pentru forțe strategice al Comisiei pentru forțele armate din Camera Reprezentanților, care ajută la supravegherea bugetului Forțelor Spațiale, și de Chris Kubasik, președinte și director executiv al L3Harris Technologies, un contractor din domeniul apărării care dezvoltă sisteme spațiale și aeropurtate.
Cooper a răspuns: „La naiba, da”, atunci când a fost întrebat dacă SUA concurează într-o așa-numită cursă spațială cu China.
Atât generalul Thompson, cât și Kubasik au fost de acord cu evaluarea lui Cooper.
Cooper a fost un susținător ferm al Forței Spațiale, dar a declarat sâmbătă că aceasta nu se mișcă suficient de repede pentru a „ține pasul” cu industria privată.
„Este grozav că sectorul privat este mult mai inovator decât a fost Forța noastră aeriană, iar noi trebuie să facem ca Forța Spațială să fie mult mai inovatoare și să încerce să țină pasul cu sectorul privat”, a declarat Cooper.
El a adăugat: „Pentru a fi cu adevărat superiori, trebuie să mergem dincolo de imaginația lui Elon Musk, de imaginația lui Jeff Bezos, dincolo de buzunarele lor. Bugetul în acest moment este de 17 miliarde de dolari – sunt mulți bani, dar având în vedere cât de crucial este spațiul, facem suficient?”.