• Coaliţia guvernamentală din Germania, formată din Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), Alianţa ’90/Verzi (ecologistă) şi Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), a prezentat lista titularilor portofoliilor
  • Guvernul cancelarului Olaf Scholz a fost instalat miercuri.

Noul Guvern are portofoliile împărţite aproape egal între bărbaţi şi femei. „Acest lucru corespunde cu realitatea socială în care trăim, cu o populaţie alcătuită în jumătăţi egale din femei şi bărbaţi”, afirmă cancelarul, Olaf Scholz, în vârstă de 63 de ani, citat de publicaţia Die Welt.

În contextul pandemiei, numele cel mai discutat a fost cel al viitorului ministru al Sănătăţii. Titularul portofoliului Sănătăţii este expus expertul social-democrat Karl Lauterbach. „Cei mai mulţi cetăţeni vor la Ministerul Sănătăţii un specialist care într-adevăr să facă treabă bună; va fi Karl Lauterbach”, a precizat Olaf Scholz.

Christine Lambrecht, care până acum a fost ministru al Justiţiei în Guvernul Angela Merkel,este acum ministru al Apărării, iar Nancy Faeser, liderul filialei SPD din landul Hessen, a preluat portofoliul Afacerilor Interne.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Svenja Schulze (SPD) este ministrul Dezvoltării, Hubertus Hell (SPD) rămâne ministrul Muncii şi Afacerilor Sociale, iar Klara Geywitz (SPD) preia conducerea Ministerului Construcţiilor. Wolfgang Schmidt (SPD)este ministru al Oficiului cancelarului, conform publicaţiei Bild.

Robert Habeck, copreşedinte al Alianţei ’90/Verzi, a devenit vicecancelar şi ministru al Economiei şi Climei, în timp ce Annalena Baerbock, celălalt copreşedinte al formaţiunii ecologiste, este ministru de Externe. Steffl Lemke (Alianţa ’90/Verzi) este ministrul Protecţiei Mediului, iar Anne Splegel şi Cem Özdemir, din aceeaşi formaţiune politică, sunt ministrul Familiei, respectiv ministru al Agriculturii.

Portofoliul Finanţelor este deţinut de Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP). Marco Buschmann (FDP) este ministrul Justiţiei, Bettina Stark-Watzinger (FDP) devine ministru al Educaţiei şi Cercetării, iar Volker Wissing (FDP) este ministru al Transporturilor şi Afacerilor Digitale.

Noul Guvern al Germaniei, condus de cancelarul Olaf Scholz, a fost instalat prin votul Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului.

Programul de guvernare

Programul de guvernare prevede o serie de măsuri sociale şi ecologice, acestea fiind principalele măsuri:
– salariul minim va fi majorat la 12 euro pe oră, iar cetăţenii germani vor avea drept de vot începând de la vârsta de 16 ani;
– pensiile nu vor fi diminuate şi nu va fi crescută vârsta de pensionare;
– vor fi construite 400.000 de locuinţe anual, iar preţurile chiriilor vor rămâne plafonate;
– Germania va face investiţii masive în dezvoltarea sistemelor de energii regenerabile, inclusiv în hidrogen; până în anul 2030, Germania trebuie să reuşească asigurarea a 80% din necesarul de electricitate din energii ecologice;
– Germania va face investiţii în tranziţia digitală, inclusiv pentru sistemul de învăţământ;
– salariile personalului din centrele de asistenţă medicală vor fi majorate;
– va fi creat un nou sistem decizional pentru gestionarea crizei pandemiei.