Olaf Scholz nu și-a confirmat încă vizita în Kiev, alături de Iohannis, Macron și Draghi

Macron și Scholz

Macron și Scholz

Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat să confirme relatările conform cărora ar urma să se deplaseze joi la Kiev, alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, de premierul italian Mario Draghi și de președintele român, Klaus Iohannis.

Parlamentarul ucrainean Oleksiy Goncharenko a anunțat vizita în Ucraina a președintelui Klaus Iohannis, alături de Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, nu a confirmat vizita președintelui României în Ucraina.

„Cei trei mușchetari. Președintele Macron, cancelarul Scholz și prim-ministrul Draghi vor vizita Kievul joia aceasta. Iar ca d’Artagnan, președintele României, Iohannis”, scrie pe Twitter, Oleksiy Goncharenko, membru al Parlamentului Ucrainei.

Cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev împreună cu omologii săi din Franța și Italia, înainte de summitul G7 de la sfârșitul lunii iunie, a relatat sâmbătă ziarul german Bild am Sonntag conform Reuters. Publicația a citat surse guvernamentale franceze și ucrainene.

Președintele Franței, Emmanuel Macron vine, miercuri, 15 iunie, în România. El va vizita, alături de Klaus Iohannis, Baza Mihail Kogălniceanu.

După această vizită în România, Iohannis și Macron ar urma să plece spre Ucraina, potrivit parlamentarului ucrainean.

Exit mobile version