OMS avertizează că vaccinul nu e suficient pentru a încheia pandemia: „Întreaga omenire trebuie vaccinată”

oms

oms

Întreaga omenire trebuie vaccinată pentru a opri dezvoltarea noilor variante Covid, a declarat sâmbătă Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Într-un interviu acordat Times Radio, purtătorul de cuvânt al OMS, Margaret Harris, a spus că „ceea ce va avea efect asupra transmiterii pentru noi toți este să ne asigurăm că circulă cât mai puțin virus posibil în întreaga lume. Grupurile cu cea mai mare prioritate sunt cele care sunt expuse la virus tot timpul, lucrătorii din domeniul sănătății, dar doar unul din 10 este vaccinat în Africa în prezent. Suntem într-o situatie proasta în marea parte a lumii, vom vedea mai multe variante care se dezvoltă, vom vedea mai multă transmisie și chiar dacă în mod magic vaccinul a protejat o populație la fel de eficient pe cât am sperat, s-ar putea dezvolta o variantă și anula toate acele eforturi”.

Ea a mai spus că doar vaccinurile nu ar putea scoate lumea din pandemie: „Problema e că lumea se concentrează pe un singur lucru, vaccinul nu ne va scoate din asta. Chiar trebuie să luam alte măsuri. Trebuie să luăm în serios distanțarea socială. De asemenea, nu trebuie să uităm de purtarea măștilor, chiar și în interior”.

Exit mobile version