• Persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 49 de ani, care nu prezintă simptome, prezintă un risc mai mare pentru categoriile de populaţie vulnerabile, avertizează OMS
  • O mare companie farmaceutică chineză de stat, SinoPharm, a declarat că are două vaccinuri în studiu şi că vaccinul său va fi disponibil în comerţ până la sfârşitul anului
  • Preşedintele companiei chineze a declarat că vaccinul va costa aproximativ 120 de euro şi că va fi administrat în două doze, la un interval de 28 de zile una de cealaltă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia asupra faptului că noul virus este răspândit în mare parte de persoanele tinere, cu vârste între 20 şi 49 de ani, care nu ştiu că au fost infectate.

Takeshi Kasai, director regional pentru OMS pentru Pacificul de Vest, a declarat marţi că tinerii care răspândesc virusul reprezintă un risc pentru grupurile mai vulnerabile.

În prezent, numărul infecţiilor cu COVID-19, la nivel mondial, a depăşit 219 milioane de oameni, iar numărul deceselor este de peste 770.000.

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Pe măsură ce cursa descoperirii unui tratament mai eficient şi a unui vaccin adecvat continuă, o mare companie farmaceutică chineză de stat a susţinut că vaccinul său împotriva coronavirusului va fi disponibil în comerţ până la sfârşitul anului.

SinoPharm are două vaccinuri în studiu şi o capacitate anuală de producţie de 220 de milioane de doze, a declarat preşedintele companiei, Liu Jingzhen.

El a declarat unui ziar al Partidului Comunist Chinez că vaccinul va costa mai puţin de 1.000 de yuani (aproximativ 120 de euro) şi va fi administrat în două doze, la un interval de 28 de zile una de cealaltă. De asemenea, a declarat că el însuşi a primit  deja vaccinul.