OMS prezintă o altă variantă despre primele cazuri de COVID-19 din Wuhan

- OMS oferă o nouă versiune despre modul în care a aflat de primele cazuri de coronavirus din oraşul chinez Wuhan.
- Reprezentanţa OMS din China a transmis primele informaţii despre epidemia de coronavirus.
- Autorităţile chineze au raportat primele date după solicitările OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a fost alertată despre epidemia de coronavirus de reprezentanţa sa din China, nu de autorităţile locale, situaţie care ar putea avea impact în privinţa percepţiei asupra cooperării Beijingului, informează cotidianul The Guardian.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată de preşedintele SUA, Donald Trump, că nu a furnizat la timp informaţiile necesare pentru oprirea răspândirii pandemiei şi de favorizarea Chinei. OMS a respins acuzaţiile.
Reacţionând la critici, OMS a publicat pe 9 aprilie un grafic al comunicaţiilor în care arăta că autorităţile medicale din Wuhan au raportat primele cazuri de pneumonie în ultima zi a anului 2019.
Însă, potrivit unui nou grafic publicat acum de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, reprezentanţa OMS din China a informat oficiul regional de contact pe 31 decembrie 2019 despre un caz de „pneumonie virală” după observarea unei declaraţii de presă a Comisiei medicale din Wuhan pe această temă.
Potrivit Agenţiei France-Presse, serviciul de informaţii epidemice al OMS a observat o altă ştire în aceeaşi zi, despre cazuri de pneumonie din Wuhan, transmisă de reţeaua internaţională de monitorizare ProMed, cu sediul în SUA.
În acest context, OMS le-a cerut autorităţilor chineze pe 1 şi 2 ianuarie informaţii despre aceste cazuri. Informaţiile au fost transmise pe 3 ianuarie.
Pe fondul criticilor, preşedintele Donand Trump a anunţat că Statele Unite suspendă relaţiile cu OMS.
Conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins, până în prezent, la nivel mondial, s-au înregistrat 11,1 milioane de cazuri de coronavirus şi 526.156 de decese.
- Piețele globale sunt afectate de summitul Trump–Xi. Investitorii privesc cu prudență riscurile din Iran: „Rezultatul summitului e ca un pahar pe jumătate plin”
- Nicușor Dan, după consultările cu partidele: „Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală”. Cine este Delia Velculescu, luată în calcul pentru funcția de Premier
- Europa și China lansează SMILE, o misiune spațială comună, pentru a studia câmpul magnetic al Pământului
- Directorul televiziunii din Moldova, Vlad Țurcanu, demisionează după scandalul legat de Eurovision: „Relațiile de fraternitate pe care Republica Moldova le are cu România și recunoștința pentru Ucraina, rămân nealterate”
- Liderul nord-coreean Kim Jong Un a modificat constituția țării, eliminând orice referire la Coreea de Sud sau la obiectivul reunificării