ONU avertizează: Lumea o să devină un „iad nelocuibil” dacă liderii nu iau măsuri climatice

În ultimii 20 de ani a existat o creștere „uluitoare” a dezastrelor naturale, iar criza climatică este de vină, a declarat luni Națiunile Unite, relatează CNN.

Cercetătorii au evidențiat eșecul liderilor politici și de afaceri de a lua măsuri semnificative. Măsuri pentru a atenua impactul schimbărilor climatice și a opri planeta să se transforme într-un „iad nelocuibil pentru milioane de oameni”.

Între timp, pandemia de coronavirus, care a ucis peste 1 milion de persoane și a infectat cel puțin 37 de milioane, a expus eșecul „aproape tuturor națiunilor” de a preveni „valul de moarte și boală”, în ciuda avertismentelor repetate ale experților.

Între 2000 și 2019, au existat 7.348 de dezastre naturale majore – inclusiv cutremure, tsunami și uragane – care au provocat 1,23 milioane de vieți, au afectat 4,2 miliarde de oameni și au avut ca rezultat pierderi economice la nivel mondial de 2,97 miliarde de dolari, potrivit Biroului ONU pentru reducerea riscurilor de dezastru.

sursa foto: UNDRR(UN Office for Disaster Risk Reduction)

Aceste cifre sunt aproape duble față de cele 4.212 de dezastre înregistrate în perioada 1980-1999, a declarat ONU în noul său raport „The Human Cost of Disasters 2000-2019”. Baza de date a Centrului pentru Cercetări privind Epidemiologia Dezastrelor, „Evenimente de Urgență” caracterizează un dezastru natural ca cel puțin 10 sau mai multe persoane raportate ucise, 100 sau mai multe persoane raportate afectate, declarația stării de urgență sau un apel pentru asistență internațională.

Marea majoritate a acestor dezastre au fost legate de climă, cercetătorii raportând mai multe inundații, furtuni, secete, valuri de căldură, uragane și incendii în ultimii 20 de ani.

Cea mai afectată țară din ultimele două decenii este China, care a suferit peste 500 de dezastre naturale. Pe locul 2, Statele Unite, cu 467 de evenimente de dezastru.

Printre cele mai letale – considerate „mega dezastre”, deoarece fiecare a ucis mai mult de 100.000 de oameni – s-au numărat tsunamiul din Oceanul Indian din 2004, ciclonul Nargis din 2008 din Myanmar și cutremurul din Haiti din 2010.

sursa foto: UNDRR(UN Office for Disaster Risk Reduction)

„Am înregistrat progrese reduse în ceea ce privește schimbările climatice și degradarea mediului”, a declarat secretarul general al ONU António Guterres. „Pentru a eradica sărăcia și a reduce impactul schimbărilor climatice, trebuie să plasăm binele public deasupra tuturor celorlalte considerente.”

Exit mobile version