- În contextul aparentei escaladări a crizei de la graniţele Ucrainei, s-au avansat diferite scenarii cu privire la evoluţia relaţiilor dintre Occident şi Federaţia Rusă în urma unui asemenea eveniment.
- Conform opiniei generale, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană vor reacţiona la eventuale operaţiuni militare ruse pe teritoriul Ucrainei nu printr-o implicare militară directă, ci prin adoptarea unor pachete de sancţiuni economice „nucleare”.
- Deşi asemenea măsuri sunt într-adevăr cu un potenţial impact semnificativ la nivelul economiei ruse, ele nu sunt nici pe departe cele mai radicale măsuri economice care se pot adopta de SUA sau UE către o anumită ţară, în cazul prezent, către Federaţia Rusă.
În contextul aparentei escaladări a crizei de la graniţele Ucrainei, s-au avansat diferite scenarii cu privire la evoluţia relaţiilor dintre Occident şi Federaţia Rusă în urma unui asemenea eveniment. Conform opiniei generale, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană vor reacţiona la eventuale operaţiuni militare ruse pe teritoriul Ucrainei nu printr-o implicare militară directă, ci prin adoptarea unor pachete de sancţiuni economice „nucleare”. Asemenea măsuri ar genera un impact major negativ asupra economiei ruse, generând costuri masive atât pentru populaţie, cât şi pentru economia rusă.
Gama de opţiuni considerate cele mai „radicale” sau „dramatice” care au apărut în mass media, precum şi în discursurile anumitor decidenţi politici occidentali, ar include:
– interzicere accesului Federaţiei Ruse la reţeaua interbancară SWIFT;
– blocarea proiectului Nord Stream 2;
– interzicerea comerţului cu anumite bunuri către / dinspre Federaţia Rusă, precum energia, cerealele sau bunuri cu utilizare duală, precum microprocesoarele sau alte produse electronice;
– interzicerea utilizării de dolari americani sau euro de către entităţile din Federaţia Rusă;
– blocarea accesului Federaţiei Ruse sau a entităţilor ruse la piaţa internaţională a datoriei sau de capital în general;
– altele
Deşi asemenea măsuri sunt într-adevăr cu un potenţial impact semnificativ la nivelul economiei ruse, ele nu sunt nici pe departe cele mai radicale măsuri economice care se pot adopta de SUA sau UE către o anumită ţară, în cazul prezent, către Federaţia Rusă.
Încă de la început, se poate puncta că una dintre căile prin care economia rusă poate ocoli sancţiunile economice occidentale este utilizarea unei ţări terţe ca rută de „ocolire” şi „redirecţionare” a tranzacţiilor pe care le-ar putea desfăşura prin entităţi interpuse din asemenea state. Un asemenea exemplu ar fi China: blocarea accesului instituţiilor financiare la SWIFT (care nu este altceva decât un sistem de comunicare de mesaje între instituţiile financiare, şi nu de plăţi sau decontare) poate fi facil ocolită prin utilizarea de către aceste instituţii a propriului sistem similar / paralel pentru redirecţionarea tranzacţiilor către instituţii financiare din China, care, ulterior, prin tranzacţii back-to-back ar putea permite entităţilor din Federaţia Rusă efectuarea de tranzacţii în sistemul financiar internaţional. Acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru interzicerea utilizării monedelor occidentale.
Opţiunile cu adevărat „nucleare” în materie de sancţiuni economice merg, însă, la un alt nivel. Dintre acestea, se pot aminti:
– îngheţarea activelor deţinute de către organele şi agenţiile statului rus sau, eventual, a unor entităţi originare din Federaţia Rusă prezente pe teritoriul ţărilor care ar adopta aceste măsuri;
– interzicerea tranzacţionării directe sau indirecte cu entităţi de pe teritoriul Federaţiei Ruse sau cu entităţi încorporate în orice ţară din lume al cărei control ultim rezidă într-o entitate din această ţară;
– interzicerea efectuării de plăţi şi a facilitării de asemenea plăţi către / dinspre entităţi de pe teritoriul Federaţiei Ruse;
– interzicerea călătoriei oricărui cetăţean / anumitor categorii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse pe teritoriul statelor europene / SUA;
Sancţiunile directe şi cele indirecte sunt denumite şi primare, respectiv secundare. După cum au relevat-o cazurile anterioare de ţări supuse unor pachete de sancţiuni, cele mai dramatice efecte sunt obţinute în cazul sancţiunilor secundare, atunci când orice terţ care ar dori să deruleze tranzacţii cu părţile supuse sancţiunilor devine la rândul său o ţintă a sancţiunilor. Astfel, posibilitatea redirecţionării unor asemenea tranzacţii dinspre / către Federaţia Rusă prin alte ţări ar deveni practic nulă fiindcă ar pune orice asemenea ţară / entitate să aleagă între asemenea facilitări şi propria includere pe o listă care ar deveni similară cu localizarea pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Deşi există opinii cum că aplicarea unor sancţiuni pare a stimula chiar activitatea economică din ţara supusă sancţiunilor, o asemenea perspectivă ignoră în mod fundamental perspectiva de ansamblu asupra prosperităţii.
Până în prezent şi, cel mai probabil, în viitorul apropiat, dezvoltarea unui sistem economic alternativ la cel occidental este o himeră. O asemenea alternativă pur şi simplu nu există şi nu va putea exista în măsura în care riscul politic al participării într-un asemenea sistem este prea mare pentru orice ţară terţă. Până la urmă, apare întrebarea: unde este mai mare riscul ca active financiare sau resurse de orice altă natură să fie expropriate? Într-o ţară în care guvernul are putere absolută de a face orice (recte Federaţia Rusă sau Republica Populară Chineză) sau într-una în care intervenţia guvernului este supusă unui sistem de domnie a legii şi unor reguli fundamentale de protejare a drepturilor de proprietate (recte Occidentul).
Decuparea unei ţări de sistemul economic occidental nu poate însemna decât o pierdere masivă de prosperitate. Mai mult, blocajele economice ar putea fi sistemice şi structurale, punând o asemenea economie în imposibilitatea probabilă de a nu funcţiona altfel decât într-un mod artificial, implementat politic, dar fără nici o legătură cu raţionalitatea economică.
Interesant este că, într-un asemenea scenariu, China va opta, cel mai probabil, pentru a menţine relaţiile economice cu Occidentul, costurile fiind prea mari pentru a merita o alăturare la izolarea economiei ruse. China are nevoie mai mare de pieţele occidentale decât de resursele ruse.
Ignorarea sau minimizarea impactului unui pachet de sancţiuni cu adevărat „nucleare” poate fi o eroare strategică cu efecte imposibil de evaluat. Ideea că asemenea pachete de sancţiuni ar fi un paleativ subţire şi neserios la o implicare militară directă ignoră în mod fundamental lecţiile de bază ale economiei. Liderii URSS se lăudau în anii 80 că ţara lor poate să trăiască fără probleme 100 de ani dacă şi-ar închide graniţele şi nu ar mai derula schimburi cu exteriorul. Realitatea este că o asemenea ţară ar fi în ruină economică totală în maximum un an. Reîntoarcerea unei ţări la nivelul unei economii primitive este, cel mai probabil, inacceptabilă pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei.