• Expert în energie: Acest fel de energie nu este apreciată la adevărata ei valoare, pentru că nu este considerată „regenerabilă”.
  • Specialistul spune că unele activități generează căldură reziduală care ar putea furniza o treime din căldura necesară rețelei publice.

În Dublin, căldura de la crematorii ar putea fi folosită pentru încălzirea locuințelor. Asta este una dintre propunerile pe care municipalitatea le analizează, cu privire la surse neconvenționale de încălzire, scrie Dublin Live.

Amazon a încheiat deja un acord cu primăria Dublinului, prin care energia termică rezultată din activitatea serverelor dintr-un datacenter din Tallaght să fie direcționată către rețeaua de încălzire publică.

Expertul în energie Donna Gartland spune că, în prezent, căldură generată din datacentre, crematorii, stații de tratare a apei ori depozite frigorifice, se risipește. Ea crede că acest tip de activități ar putea furniza până la o treime din căldura necesară rețelei publice.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Toate aceste unități produc căldură. De la brutării până la crematoriul local, chiar dacă pare puțin cam ciudat să vă gândiți că vine căldură de acolo, acest tip de energie nu este apreciată la adevărata ei valoare, pentru că nu este considerată „regenerabilă” în adevăratul sens al cuvântului, și nu este prevăzută în regulamentele privind construcțiile”, adaugă Donna Gartland.

Până în 2020, Irlanda trebuia să atingă cifra de 12% energie din surse regenerabile, însă ținta a fost atinsă doar pe jumătate.