• Premierul Ludovic Orban a susținut sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul „are un plan
  • Ludovic Orban: „Este gândit la nivel național”
  • Orban a precizat că cel mai bine ar fi să fie respectate normele de protecție sanitară

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Guvernul are un plan de creştere a capacităţii de tratare a pacienţilor cu COVID-19, atât în secţiile obişnuite, cât şi în cele de terapie intensivă.

„Avem un plan de creştere a capacităţii de tratare atât în secţiile obişnuite, cât şi în secţiile de terapie intensivă. Este gândit la nivel naţional şi urmăreşte creşterea constantă a numărului de paturi din secţiile de ATI, astfel încât să facem faţă nivelului de tratare a oricărui pacient care are nevoie de tratament”, a susținut Ludovic Orban.

Acesta a precizat că cel mai bine ar fi să fie respectate normele de protecţie sanitară de toţi cetăţenii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Asta este cea mai sigură cale pentru a evita să se ajungă în situaţii cu număr mare de infectaţi, un număr mare de persoane tratate în secţiile de Terapie Intensivă. Cu cât se îmbolnăvesc mai puţini cu atât mai puţini vor ajunge în spital. Cu cât se respectă regulile de un număr cât mai mare de cetăţeni, cu atât numărul de îmbolnăviri se va reduce”, a spus Orban.