• Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că parlamentarii AUR ar trebui să respecte prevederile regulamentare din Legislativ
  • „E prima lor experienţă parlamentară şi încă îi privim cu oarecare îngăduinţă şi toleranţă”, spune Ludovic Orban

„Parlamentarii AUR sunt excentrici, nu sunt obişnuiţi şi nu înţeleg bine unde se găsesc”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban: „Sunt excentrici. Încă îi privim cu oarecare îngăduinţă şi toleranţă”.

„Sunt excentrici şi neobişnuiţi, ei nu sunt obişnuiţi şi nu înţeleg bine unde se găsesc – că suntem în Parlament, unde ai anumite rigori în ceea ce priveşte comportamentul. Mănâncă în sala de plen, se filmează, filmează şedinţele, inclusiv ale Biroului Permanent, şi filmează ostentativ, mai ales în timp ce vorbesc… E adevărat că cei care privesc nu cunosc întotdeauna regulamentul, prevederile… Şi nu-şi dau seama că spun nişte năzbâtii, dar care lor li se par interesante”, spune Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că parlamentarii AUR ar trebui să respecte prevederile regulamentare din Legislativ.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„E prima lor experienţă parlamentară şi încă îi privim cu oarecare îngăduinţă şi toleranţă. Pe de altă parte, vor trebui să înţeleagă că această instituţie e forul reprezentativ suprem al societăţii, al românilor, al României. Parlamentarii trebuie să reprezinte un exemplu pozitiv, nu negativ”, conchide Orban.