• Ludovic Orban a declarat că este un susținător al vaccinării
  • Premierul e de părere că statul trebuie să contracareze dezinformările antivacciniștilor
  • Orban precizează să aceste dezinformări au fost elaborate „în afara Europei, mai spre est”

„Eu sunt un susţinător al vaccinului. Ar trebui să fim şi noi mai proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurdităţile şi toate aberaţiile pe care le-am auzit în campanile pe care nu ştiu cine le finanţează. E clar că sunt finanţate campaniile antivacciniştilor, care în mod evident, fac parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci şi în alte ţări din Europa şi care în mare ăarte cred că-şi are izvorul în afara Europei, mai spre est”, a declarat Orban.

Prmeierul anunță o campanie de vaccinare contra gripei în toamnă

”Noi şi acum căutăm vaccin anti-Covid. Sigur, desigur căutăm şi tratament. În gândirea pe care o avem pentru toamnă, când se estimează o revenire a epidemiei, ne gândim să facem o vaccinare antigripă pe scară largă, trei-patru milioane, câte doze reuşim să adunăm, ca un mijloc de a simplifica. În fine, vaccinul e foarte important.

Reacţia noastră trebuie să fie campanii inteligente în care să-i convinge pe toţi aceia care pot cădea pradă acestor dezinformărilor, care repet – sunt sistemice, bine finanţate şi bine gândite, în mod inteligent gândite şi care generează o astfel de reacţie absurdă din partea foarte multor oameni maturi care cad pradă acestei dezinformări”, a spus Ludovic Orban.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Premierul a participat, marţi, prin videoconferinţă, la dezbaterea „Resetarea sistemului de sănătate: de la experienţa din criza Covid, la reformă şi modernizare”, organizată de CursDeGuvernare.ro.